Partea în care eroul nostru, Florin Candidu, aşteaptă vizita avocatului, iar prietenii săi află, în sfîrşit, că el este arestat.
- Bonjour, mon cher !
- Noroc - noroc. Nu te-ai săturat s-o faci pe deşteptul ? Ia loc. O bericică ?
- Oooo, Monsiu pune o bere ? Ce sărbătorim ? Ai primit leafa cumva ? Deşi, nu: tu nu pui de băut nici chiar cînd ai bani.
- Nu fi răutăcios, nu-ţi stă bine.
S-a întors spre chelneriţă, o femeie mai mult tînără decît bătrînă, de corpolenţă medie, fardată excesiv şi fără gust, cu un păr de un blond fals ce arăta, atacat de oxidări repetate, destul de jalnic, îmbrăcată în blugi slim ce nu o avantajau deloc şi un pullover roz peste care purta un şorţ albastru de o curăţenie dubioasă, şi i-a lansat:
- Lenuţo, două halbe de „Chişinău” pentru noi şi nişte nucuşoare, te rog!
Lenuţa nu a răspuns, dar a luat două halbe disparate şi a început a le umplea. Toată fiinţa ei degaja oboseală şi indiferenţă totală faţă de mediul ambiant în care se încadra de minune. Localul era un bar delabrat, destul de slinos, rafistolat, cîrpit şi reparat sumar cam peste tot. Se vedea de la o poştă că proprietarul nu investise nimic de la deschiderea lui... Eforturile superficiale şi indiferente ale angajaţilor de a menţine corabia pe linia de flotare se materializa în multitudinea de obiecte bătute în ţinte şi încleiate cu scotch. Naufragiul inevitabil era amînat din mîine în alt mîine. Barul cam la asta şi se reducea: un naufragiu permanent.
Lenuţa s-a apropiat de masa celor doi bisturii cu halbele într-o mîină şi cu o cîrpă în alta. Înainte
de a pune halbele pe masă, a şters-o, lăsînd urme şiruite de zoaie şi măturînd jos acele cîteva coji de nucă rămase de la clienţii precedenţi, după care a pus berile în centrul mesei şi a scos din buzunarul şorţului un pacheţel de nuci pe care l-a aruncat lîngă halbe. A încasat banii pentru beri şi nucuşoare. Fără a scoate un cuvînt. După care s-a întors la locul ei de la tejghea.
Bărbatul care venise mai tîrziu a scos din buzunar un kleenex şi a şters minuţios masa şi scaunul înainte de a se aşeza. După asta a aruncat şerveţelul de hîrtie ud şi mototolit într-un coş de gunoi, încercînd să-l nimerească de la distanţă. A ratat, bineînteles, dar nu a schiţat nici cea mai mică mişcare pentru a-l ridica de jos. Ambii meseni păstraseră o tăcere supărată pînă cînd Lenuţa nu a dispărut din cîmpul posibil de audiţie. Nu că s-ar fi ferit de urechile ei, dar nu era nici cazul ca un străin să ia parte, fie şi involuntar, la discuţia lor. De altfel, comportamentul respectiv este unul cît se poate de obişnuit în cetatea celor doi. Încercaţi: de îndată ce vă apropieţi prea mult de o masă, convivii muţesc. ADN-ul apă nu se face. You never know... Dar fiţi atenţi, nu rămîneţi prea mult în preajmă – o puteţi lua pe blană: profilaxie.
Bărbaţii au ridicat sincron, ca la comandă, halbele, le-au ciocnit fără a-şi ura cel mai puţin lucru şi le-au conectat la sistemele lor digestive respective pentru a-şi răcori conductele şi a le sustrage odată vidate de aproximativ 1/3 din conţinutul lor. La fel, fără a scoate vreun cuvînt, acel care comandase berile a desfăcut pachetul de celofană după care fiecare şi-a luat cîte 2-3 nucuşoare. Abia acum tînărul ce întîrziase rupse tăcerea:
- Ei, şi ce sărbătorim? Pentru ce bem?
- Nu sărbătorim nimic. Tu doar ştii că eu nu pun de băut de sărbători. Din principiu. Prea mulţi sînteţi cei care numai asta şi aşteptaţi: să cădeţi cuiva pe coadă.
- Nu-i bine să-ţi vorbeşti de rău prietenii. Îţi cad eu des pe coadă, precum zici? Ai să mă faci să regret berea servită de tine...
- Scuze, nu la tine direct mă refeream. Aşa, la general...
- Fereşte-te de generalizări. Generalizările sînt sora prostiei. Ele întrerup procesul de căutare. Cu alte cuvînte, anume lenevia intelectuală ne face să generalizăm şi să ne refugiem în clişeu, în adevăruri absolute... Şi, de obicei, o facem prea repede. Înainte de a găsi particularitatea care răstoarnă Măria-Sa, Gîndul de Lemn. Da-da, la fel cum există limbaj de lemn, există şi gînd de lemn. Vid de sens. Dar dacă e să presupunem că...
- Stop! Altă dată. Am ceva important să-ţi spun.
- În legătură cu excepţionala „punere de bere”?
- Mă-nervezi! Poţi să m-asculţi măcar odată? Cîteva secunde, ok? Ai să aiureşti pe urmă.
- Scuze, frăţică. Hai, spune.
Bărbatul ce venise primul la bar ezita. Nu ştia cum să înceapă. De fapt, şi bere a comandat tot pentru a îndepărta momentul cînd trebuia să vorbească. Volubilitatea companionului său ar fi putut să-i ofere un răgaz, dar îl irită. Ceea ce urma să-i comunice nu suferea superficialitate. Or, el considera solilocările prietenului său nişte futilităţi adolescentine. Demult ar fi trebuit să devină matur, dar el tot umbla cu şmecherii intelectuale... Acum vorbăreţul tăcea. Aştepta ostentatoriu.
Urma să-i spună. Acum:
- L-au arestat pe Candidu. Ieri am aflat.
Au urmat citeva clipe de suspensie...
- Stai-stai. Ce îndrugi? Cum să-l aresteze pe Florin?
- Stă închis de 5 zile deja. Ana m-a sunat ieri să împrumute nişte bani pentru un avocat.
- Hai, mă, nu mă nebuni. Oricine, numai nu Florin. Absurd.
- Dacă-ţi spun.
- Cum, bă, să-l arestezi pe Candidu?! Pentru ce?!
- Cică pentru încălcarea ordinei publice.
- Ceeee? Asta-i culmea! Tu îţi dai seama cît de improbabil este ce spui? Sper că înţelegi că Florin nu poate fi vinovat?
- Ştiu, de asta şi te-am sunat azi. Trebie să facem ceva. Ana nu are nicio şansă să se descurce.
- Ana va face şi imposibilul pentru soţul ei!
- Aici nu-i o chestie de posibil ori imposibil. Ana ar face orice, dar ea pur şi simplu nu va şti ce să facă. Uite: vrea să plătească încă un avocat aiurea... Pînă se orientează ea, vremea trece. Trebuie să ne lămurim noi cu asta.
- De ce Ana nu a dat şfară-n ţară mai devreme?
- I-au spus că nu-i nimic grav şi că nu există motive să se neliniştească. Tot un avocăţel... Şi ea l-a crezut...
- Clar... trebuia totuşi să ne prevină. Cred că i-a fost şi ruşine... La sigur. I-ai dat bani?
- Acum merg să-i duc. Deşi nu am suficient de mulţi disponibili acum.
- Pardon, nu pot participa, sînt lefter. Eşti conştient că, oricîţi bani nu i-ai da, nu ar fi corect să-i aştepţi înapoi?
- Bineînţeles.
- Totuşi, ce porcărie! Ce ţară de rahat: să ajungă ei să-l aresteze pe Florin! Incredibil! Nu, nu se poate să lăsăm aşa... Facem ceva. Eu am să sun pe la ai noştri să vedem ce se poate de făcut.
- Bun. Eu trebuie să merg acum la Ana. Te sun imediat după ce ies de la ea, ok? Hai, contez pe tine, nu pierdem timp, de acord?
Bărbatul care a pus berea s-a sculat şi a plecat grăbit. Celălalt, vorbăreţul, era vădit şocat. Enervat la culme. Şi-a scos telefonul portabil şi a început a trimite SMS-uri...
Se lăsă noaptea şi Lenuţa începu să ridice scaunele pe mesele din bar.
Imagine: RAGUZ, "Le Bistrot 4"
