“Nu mai intra în această capcană de lupi! Te implor!
Nu va fi o luptă cinstită!
Arma ta sunt mândrele ţepuşe de os, dar ei te vor păcăli,
Dându-ţi să împungi mereu
O himeră roşie
…
Tu nu ştiai că vei muri, tu nu ştii c-ai murit,
Tu, animal simplu, superbă zeitate...
Animal perfect, care împungi himere...”
Marin Sorescu “De partea taurului”
„Гляжу - размыли край ручьи весенние,
Там выезд есть из колеи - спасение!”
V. Vysotsky, „Чужая колея”
În această perioadă pre/post/ultra/pleni/atot-electorală tot mai des răsună voci, mai bine sau mai rău argumentate, mai bine sau mai rău formulate, care exprimă un sentiment profund de supra-saturaţie faţă de însuşi actul alegerii. Mai mult, tot mai des auzi mesaje de disperare amestecate cu un soi de fatalism pur mioritic şi autoflagelator. „Nu este”, „n-are de unde”, „nu-i cu cine”, „nu-i pentru cine”, „nu are rost” şi punctum, punctum, punctum... În suspensia lehametei şi a dezgustului... Şi nici nu ai cum spune că nu au dreptate.
Iarăşi ne cheamă cineva la luptă, iarăşi se dă bătălia finală. Ad vitam æternam... Oricît de paradoxal nu ar parea, dar astăzi alegerea este exact de aceeaşi factură şi (de ce am nega-o?) de aceeaşi calitate ca şi acum 25 de ani... de rîsul găinilor: pînă şi actorii (unii) au rămas aceiaşi. Ascultăm cu mare umilinţă melodii din copilărie/adolescenţă şi ne minunăm de actualitatea lor. „Veniţi acasă, măi copii” pare un şlagăr etern şi continuăm să demonstrăm axiome despre limba română... Searbădă realizare. La unele capitole chiar am ajuns în anii 80: unimedia anunţă că grănicerii români au prins trei moldoveni care au trecut ilegal în... Moldova, oraşul Bălţi e mai sovietic ca niciodată, iar noi iarăşi ne mobilizăm împotriva „urgiei roşii” la Chişinău...
Decalajul enorm între realitatea politică şi asteptările alegătorului începe a da rezultate (dorite?) : un absenteism cvazi-generalizat la toate scrutinele naţionale şi un sentiment de fed-up, de ras le bol care a invadat pînă şi spaţiul virtual, rezervat în mare parte celor mai „activi” reprezentanţi ai societăţii.
Se pare că cererea nu mai corespunde cu oferta... Numai că de această dată teoria economică nu este valabilă. Fiindcă cererea nu există. Mai bine spus, cererea nu este exprimată. Încă şi mai bine spus, este materializată doar la nivel de exprimarea unui sentiment de frustrare şi insatisfacţie. Cu mici excepţii, desigur.
Am fost de-a dreptul şocat acum 2 ani (după „revoluţia” deturnată din aprilie 2009) cînd am văzut cu ce argumente se încerca „racolarea” liderilor locali în satele Moldovei. Tipul a venit cu un articol de-al lui Valentin Mândâcanu scris în... 1988!!!
Şi anacronisme din astea sînt cu duiumul. La tot pasul. Pasul pe care-l batem pe loc. Un fel de „tropoţică” moldovenească.
Haideţi să vedem care este epicentrul seismelor politice care tot ne zdruncină de 25 de ani, cu efecte colaterale devastatoare, mai ceva ca Fukushima:
- Luptăm împotriva comunismului? No Pasaran! Cei mai „bătrîni”, însă, au uitat deja ce înseamnă asta, iar cei „tineri” nici nu au ştiut-o vre-o dată. De învăţat ei nu au timp, căci ridică într-una baricade. Împotriva sau pentru comunism...
- Ne batem pentru limba „româna”? Excelent! De parcă dacă am numi noaptea „ziuă” prin lege, aştrii cereşti ar ţine cont de "noul" Cod Civil...
- Ne unim sau nu ne unim? Ne unim? Perfect! Chestiunea respectivă nici măcar anacronism nu e. Mai degrabă, un fel de post-cronism. Am reuşit să cultivăm pînă şi un accent pur chişinăuean (asta nu e neaparat rău, doar un fenomen... pe mine mă taie prin urechi, dar, mă rog, gusturile nu se discută) şi să-i îmbogăţim cu cetăţenii româneşti pe toţi alolingvii...
- „Jos mîina de pe Transnistria!” Iaca ăsta da, apel mobilizator! De parcă ar fi fost vre-o dată Transnistria sub „comandamentul” Chişinăului şi de parcă nu am fi fost invadaţi de autoturisme înmatriculate acolo, peste Nistru.
(Ras le bol si fed-up)²!!!
Oportunităţi de a ieşi din această rîpă au fost multe, dar... nu s-a vrut. Dimpotrivă tot s-a turnat apă ca ea, rîpa, să devină şi mai profundă!
Lupta cu comunismul? Mai simplu nu se putea: interzicerea simbolicii comunismului, condamnarea crimelor comunismului şi legea lustraţiei. Să fi fost făcute acum 20 de ani (chiar şi 10) nici urmă nu le mai rămînea astăzi...
Limba română? Să fi fost, pur şi simplu, respectată legea care există, nu mai discutam la acest subiect. Eu am avut colegi la şcoală care veniseră din şcoli ruse (era prin 90-91) care nu vorbeau deloc româna şi care s-au descurcat foarte bine pînă la urmă. Taică-meu, unul din cei doi ingineri moldoveni la uzină, a fost în mare cinste atîta timp cît actele trebuiau redactate în limba de stat. Chiar şi ore de română făcea cu şefii. Să vezi cum veneau ca mieluşeii. Chit că o numeau „moldovenească”. Cum poate un funcţionar să-şi exercite azi funcţiile, neavînd capacităţile minime de comunicare în limba de stat? Drepturile minorităţilor? Nici o problemă, domnilor! Dar eu vreau să aud emisiuni în găgăuză, bulgară, ucraineană etc. etc. Eu chiar vreau să apăr limba şi cultura găgăuzilor!
Unirea? Păi dacă nu se poate – atunci nu se poate... Dar ce ne împiedică să avem un spaţiu integrat la nivel de infrastrucrturi de tot felul (transport, energie, economie etc., etc.)? De ce e mai complicat să ajungi la Iaşi sau Bucureşti decît la Kiev sau Moscova? Europa (în sens de UE) e de vină? Nu cred.
Transnistria? Huiduiţi-mă, Domnii mei, dar eu unul nu văd ce treabă avem noi acolo. Vor independenţă? Poftim, luaţi cu tona! Şi să nu-mi scoateţi argumente cu găgăuzii, căci nu sînt valabile. Din punct de vedere istoric. Numai că aş fi curios să văd reacţia UE, NATO, chiar şi a Rusiei, în acest caz... Deşi, cred că, dacă se dorea, se putea de găsit o soluţie şi cu Transnistria în componenţa statului monolit şi indivizat al Republicii Moldova. Dar asta însemna milioane mai puţin în buzunarul cuiva.
********
Eu astăzi aş dori sa discut despre viitor, despre modele sociale şi economice, despre educaţie, despre ecologie, aş dori să mă lansez în dezbateri aprige despre rolul statului în societate, despre „societatea civilă” şi democraţie participativă, despre creare şi redistribuire de valori, despre valori, la urma urmelor! Aş dori ca votul meu să cauţioneze strategii şi viziuni, să sancţioneze lipsa de profesionalism şi consecvenţă în acţiuni...
Şi nu pot. Nu pot, fiindcă astăzi mi se flutură din nou o petică roşie în faţă... Şi eu nu vreau să fiu bou, fie el şi în varianta sa semantică denumită emfatic „taur”... Or, cineva (vă las să ghiciţi singuri cine hotărăşte ascuns de anonimatul acestui pronume nehotărît) încearcă să mă facă paracopitat. Acel cineva s-a acomodat foarte bine şi huzureşte nestingherit de nimeni, căci noi avem alte „cauze măreţe” de supravegheat...
Adevăraţii trădători nu sînt „vechii” comunişti... Ei au ramas fideli cauzei (sărmanii). Adevaraţii duşmani sînt toate lichelele astea cu „neo” în frunte (comunişti inclusiv) care, cu atîta insistenţă, ne menţin în vechile paradigme de confruntare şi care le cultivă cu atîta silinţă... Chiar crede un Ministru că mă voi simţi măgulit (în 2010!) de complimentul său referitor la faptul că-mi vorbesc relativ corect limba maternă? Chiar crede un alt Ministru că voi accepta „scuze” de genul „noi am vrut, dar ei nu ne lasă”? Chiar crede un al treilea Ministru că voi accepta să se ascundă după paravane de tipul „dreptul la libera circulaţie” cu referinţă la Transnistria?* Şi asta numai pentru faptul că sînt "băieti de-ai noştri"?
*Aceşti trei miniştri au vizitat Parisul şi reprezintă fiecare cîte unul din partidele din coaliţie, un à porpos ca să nu fiu acuzat de partizanat politic...
Să nu ne lăsăm însă ademeniţi în capacane cu lozinci si cuvinte pline de patos (trădători, duşmani, neam, etc., etc.). Responsabilii veritabili sîntem noi. Cei care lăsăm să se facă. Cei care la întîlnirile cu ei batem din palme şi ne extaziem la asemenea discursuri. Cei care lăsăm ca cineva să aleagă în locul nostru, cei care refuzăm să alegem, cei care participăm şi profităm de menţinerea acestui sistem, care ne prindem în această „bătută” interminabilă...
Acum ce să mai? Dacă tot ne-am prins în horă, n-avem încotro... hai s-o-ncepem de la capăt:
IEŞIȚI, OAMENI BUNI, LA ALEGERI...
************
Кто вынудил меня на жесткое пари,
Нечистоплотный в споре и расчетах.
Азарт меня пьянит, но как ни говори,
Я торможу на скользких поворотах!
V. Vysotsky, „Горизонт”
Imagine: Rémy Cogghe, "Le combat de coqs"
