În chiar data de 2 iulie, în oraşul Bălţi, nişte măscărici au jucat o farsă. Sunt 1001 de alte locuri şi 365 de date posibile unde acest eveniment nu ar fi fost farsă.
Numai nu la Bălţi şi nu imediat după 28 iunie.
Suntem deprinşi deja cu rolul de paiaţă a celor ce au organizat (şi participat) la această mascaradă. Bufonul ramîne bufon, indiferent dacă se dă drept politician sau… bufon profesionist (Leps ori Slava) ce urcă pe scenă doar pentru a-şi umple bursa. Ceea ce m-a mirat însă, şi indispus chiar, a fost prezenţa la această ceremonie a lui Nikita Vyssotski, fiul marelui poet şi artist.
Să nu fi înţeles ce şi cum se face ? Chiar să fie într-atît de mărginit ? Memoria tatălui l-a orbit, pe semne, rău de tot. Ori dorinţa nesăbuită de a o perpetua, de a fi demn de numele pe care-l poartă? Şi ar fi trist de tot dacă prezenţa lui a fost doar o execuţie…
Nikita ar trebui să înţeleagă că opera tatălui său nu are nevoie de asemenea „ajutoare”. Poate ar fi cazul să-şi trăiască deplin propria viaţă ? Sau să-şi aleagă mai bine prietenii?
Vyssotski a murit in ’80 ! Noi mai avem de trăit…
„Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, -
Toate-s praf... Lumea-i cum este... şi ca dânsa suntem noi.” („Epigonii”, M. Eminescu)
Vyssotski a fost şi va rămîne mare. Într-atît de mare şi fierbinte, încît va arde tot gunoiul şi rîsul care încearcă să se apropie de el. La lumina lui toate nimicniciile devin vizibile şi ... ridicole. De asta ar trebui să ţină cont măscăricii... şi Nikita.
Apropo, cu Eminescu se întîmplă exact la fel.
P.S.: Iată un interviu foarte bun. La subiect, cred:
