Iarbă verde de mohor,
Mohorît îi al meu dor,
Mohorît ca lunca stearpă
Unde-ţi creşte stibla seacă.
Inimioară – lăcrămioară,
Te usuci de dor de vară,
Vară lungă, călduroasă,
Nuc cu umbra răcoraosă,
Apă lină – cristalină
Din izvorul de la stînă,
De la stîna cu mioare
Lingă iazul din ponoară.
Inimioară – sălcioară,
Plîngi, căci jalea te doboară!
Curgă-ţi pleata peste ape,
Peste ape şi hîrtoape,
Peste dealuri, rîpi şi văi,
Pîn-ajungi la cei călăi,
Pîn-ajungi la cei ciocoi
Străjuiţi de cinci copoi
Care stau în jilţuri moi
Cu picioarele-n puhoi...
Un puhoi de lacrimi mute
Care curg de ici la munte,
De la munte pîn-la mare,
De-au umplut apa cu sare...
Sare, sare, săricică,
O durere mărunţică,
Marunţită, măcinată,
În cutii împachetată
Şi la prăvălii livrată…
Inimioară – sălcioară,
Plîngi, căci jalea te doboară!
Curgă-ţi pleata pin-la ei,
Pîn-la cei smintiţi mişei
Şi din apă fă-te zmeu,
Să le crape fierea, zău!
Şi din apă fă-te-otravă,
Să s-aleagă numai pleavă!
Şi sa fie vînturată,
Şi de toţi în veci uitată!
Ac fierbinte de salcîm,
Te-aş găsi să te fărîm,
De sub piele să te scot...
Aş dori, dar nu prea pot:
Rău salcîmul de pe pod...
Inimioară – sălcioară,
Plîngi, căci jalea te doboară!
Iarbă verde de mohor,
Tare-i greu cu aist dor...
Şi-am să-l duc pîn-am să mor.
