O ţară centrifugă

În care unica

Scăpare

E să te plasezi cât mai aproape de

Centru

Şi o luptă fratricidă

Pentru acel

Unic punct

În care forţa de expulzare

Este egala cu

Zero.

Îmi aduc aminte:

Când eram mic, mama

Avea o centrifugă electrică

În care încărca rufele

Proaspăt spălate şi acel

Monstru

Al mecanicii primitive

Începea a hurui de

Dârdâiau pereţii şi podelele

Blocului de beton

Enervând toţi vecinii

Iar printr-un orificiu

Se scurgea şi

Ultima vlagă

Care mai rămânea în ţesături

După ce erau

Stoarse

Cu mâna...

Deschideam apoi capacul

Şi desprindeam de pe pereţii

Impenetrabili

Ai cilindrului metalic hainele

Strivite

Încâlcite caraghios

O mânecă care iese pe gât

Alta băgată într-un crac sau

Prohab de pantalon

Scoteam şosete din buzunare

Şi căutam faţa

Lucrurilor întoarse pe dos...

Erau aproape uscate.

Dar boţite rău de parcă

Au fost rumegate cu milimetrul de un

Căpcăun

Extrem de atent la propria-i

Digestie...

Cam de atunci urăsc

Fierul de călcat

Şi această ţară centrifugă a mea

Căreia încă nu i s-a găsit butonul

„STOP”

De huruie undeva pe hartă

La turaţii maxime...

Şi a coborât gerul peste acel loc

De foc

Şi au prins a îngheţa bâtele de cauciuc

Praful de puşcă a înlemnit în ghiulele

Şi benzina din sticle s-a făcut

Magiun inflamabil

Iar pietrele au încremenit în aer…

Şi a nins, şi a viscolit vuind peste oraş.

Apoi a crăpat gheaţa din piaţă

Şi din copci au ieşit foci şi morse hidoase

Şi urşi polari cutreierau printre case

Iar în deschizături de clădiri

Se vedeau pinguini

Clocind ouă de crocodil

Căci a doua zi a ieşit un soare febril

Şi prin oceanul topit

Au început a şerpui

Aripi de orcă

Şi de rechin

Şi au ieşit crocodilii din ouă

Şi au mâncat carne de pinguin

Iar străzile s-au scurs cu puhoiul

Şi fiare dungate, pătate,

Urlau, hohoteau printre alge uscate…

Iar a treia zi a fost o furtună de nisip

Şi fiecare fir de cuarţ avea două tăişuri

Şi reteza tot ce mai stătea vertical

Iar ce se culca era zătrit de şerpi şi scorpioni

Otrăviţi…

Şi a patra zi a fost linişte.

Photo : Andrei Şapran

Dar, de fapt, în mare, nu mai gîndim demult. ... De fapt, ne lăsăm la cheremul cîtorva minţi geniale preocupate de probleme neînţelese maselor, dar acceptate de acestea pentru că sună frumos, ca nişte basme cu feţi-frumoşi şi ilene-cosînzene: tinereţe fără bătrîneţe, viaţă fără de moarte, apă vie şi apă moartă, cai inteligenţi, hrăniţi cu jăratic...

Aureliu Busuioc, În căutarea pierderii de timp, (Prut Internaţional, p. 226)

Ce zici, dragă cetitorule, ţi-ai scris deja scrisoarea? Căci suntem în plină perioadă, copilaşii compun acum răvaşe moşului ăla cu barbă albă, care neapărat va veni cu sacul plin de cadouri, şi scriu acum la scrisori din greu, chiar şi acei care demult s-au prins că barba e falsă, dar dacă aşa-i „convenţia” şi dacă iese cu câştig, o scriu şi ei, negociind dur cu cine ştiu ei că deţin resursele, nu cu ipotetici vizitatori din Laponia. Dar nu despre scrisoarea către Moş Crăciun vă întreb eu, chiar dacă aţi putea trage destule învăţăminte din intertextul frazei de mai sus, ci despre această modă mai nouă când ba unul, ba altul, scriu scrisori deschise altor moşi, aceştia din urmă bine bărbieriţi, şi primeniţi, şi chitiţi, la costum cu cravată, cumpărate în casele cele bune, moşi la care falsul sau contrafăcutul, denumire mai nouă, este un mauvais ton, şi asta în cel mai rău caz, căci vezi deseori epistole adresate chiar unei generaţii întregi: înaintaşilor, generaţiei proprii, generaţiilor care vin... Scrisori care nu sunt făcute pentru a fi trimise, ci publicate deschis, căci aşa şi se numesc de obicei: „Scrisoare deschisă către Preşedinte, Merkel, Obama, Putin, către clasa politică (ce-o mai fi şi asta?), către generaţia mea, către tineri, către etc, către ş.a.m.d.”. Niciodată trimise, dar imediat publicate pe suporturi feliurite, în funcţie de notorietatea şi statutul autorului: like!

Nu-i bai, scrisori din astea au tot fost scrise în istorie, unele din ele dând naştere la o paradigmă întreagă: a numărat oare careva textele având drept titlu celebrul „J’accuse”, devenit soclu paradigmatic graţie lui Emil Zola?... Numai că Zola era un fel de buric, dacă nu al pământului, cel puţin al Franţei, pe când astăzi... Prea multe burice la metru pătrat! Ce să-i faci, dacă trăim într-o lume numită „individualistă”, în care fiecare se crede mare şi tare, un fel de buric, şi lor, moşilor traşi la patru ace (din aur, incrustate cu diamante) le convine, căci e scris încă din strămoşi (Oare lor le-a scris careva vreo „scrisoare deschisă”? Nu se poate să nu le fi scris...): DIVIDE ET IMPERA! Unul câte unul, individualităţile se lasă prostite mai uşor prin mecanisme de îndobitocire colectivă. Ăsta-i paradoxul! Imaginea unei străzi prin care mişună burice idioate ar fi cu adevarat horror, dacă nu ar fi mascată cu zdrenţe şi accesorii alese individual, cu condiţia să fie trendy, la modă, ca să vedeţi: şi aici paradox!... Iată-ne la al doilea...

Şi ar fi bine să punem punct aici, dacă nu ar veni din urmă şi altul: numărul scrisorilor deschise (Cum să nu-ţi aduci aminte aici şi de evoluţia uluitoare a sensului acestei sintagme? Cam cu o sută de ani în urmă o scrisoare deschisă era considerat un gest inacceptabil şi ruşinos, astfel încât coconii corespondau cu duduiele amorezate fără a-şi bate capul de soţi şi soţii geloase; apoi veni perioada când mai TOATE scrisorile erau deschise de către organele abilitate, inclusiv acelea trimise soţilor şi iată-ne ajunşi în zilele când o scrisoare deschisă înseamnă altceva decât scrisoare şi nu este deschisă de nimeni, ci făcută publică de chiar autorul ei!) tot creşte, pe când numărul celor care votează e în scădere... Mai rău: acei care scriu scrisori deschise, mai abitir decât autocriticile publice de la adunările partinice de altă dată, fac şi apeluri de a boicota alegerile.

Bine zicea fata aia de la radioul francez: „Cineva ar trebui să explice lumii că un idiot care votează are mai multă pondere decât doi intelectuali absenteişti”. Dar staţi puţin, „intelectuali” a zis? Burice îngâmfate, iată cum aş zice eu! Pentru a te numi „intelectual” e nevoie şi de altceva în afară de o şcoală terminată/tocită (fie ea şi din cele mai prestigioase) şi profil pe FB. Iar pentru a scrie „scrisori deschise” n-ar fi rău să începi prin a deveni Emil Zola, cel puţin.

Imagine din film

Vezi aici Alerta Oranj 1 (12 ianuarie 2013)

Vezi aici Alerta Oranj 2 (8 martie 2014)

Vezi aici Alerta Oranj 3 (19 februarie 2015)

Cine-a zis că luna-i o sferă din moment ce nu se vede clar?

E un simplu cerc ori altceva: un fel de semilună

Noroc de noaptea neagră, că asigură fundalul potrivit

„Cautaţi copite de cai morţi”, îmi zicea uncheşul

Na! doi pe faţă, trei pe dos şi unul în minte

Ce-ţi mai trebuie pentru o viaţă fericită şi un viitor luminos

Demn de falnici urmaşi ai geto-dacilor şi romanilor lui Traian

Şi de urmaşii urmaşilor lor. Ai cui anume nu mai contează

Din momentul în care ridici sabia – invoci înaintaşi (axiomă!)

Care, vezi bine, au înaintat, nu au dat ca racul înapoi şi nici cu curul la gard.

Cautaţi! şi poate veţi găsi, dacă o fi pierdut ei ceva

Dacă o fi vrut ei să găsiţi voi ceva

Deşi..., ce i-ar costa ? Nişte resturi, nişte lături

Se poate da şi la porci, şi la căini, şi la alte juvine, chiar şi la găini

Unii caută, iar alţii găsesc

Cine caută – întreabă

Cine are un răspuns de-a gata – găseşte

Nu contează care anume, important e să-l prezinţi atunci când eşti întrebat

Teorema vor căuta-o ei

Tu le dai răspunsul – ei caută sa compună o teoremă pe măsură

Principalul e să găsească măsura, să nu greşească tempoul,

Să nu întreacă măsura

Iată una din regulile esenţiale de supravieţuire: niciodată să nu întreci măsura!

Ceilalţi, cei mai mulţi, cred în axiome şi în Dumnezeu şi în Sfânta Duminică

Şi în sărbătorile religioase

Pe stil vechi şi pe stil nou

Şi în sărbătorile laice

Ale regimului care a trecut şi în acelea ale regimului care este

Apa trece – pietrele rămân

Pietre de pus în gură când intri într-un loc nou

Numai bune pentru noi exerciţii de retorică

Misterul discursului pronunţat pe dos

Dar corect din punct de vedere gramatical şi cu accent potrivit

Iată esenţa problemei : să fie nou şi corect din punct de vedere gramatical

Şi neapărat cu accentul potrivit.

Mai căutaţi ? Aţi găsit ?

Şi la ce vă serveşte ?

                     Imagine: Jean-Michel Lartigaud, "Un homme se penche sur son passé", tapisserie d'Aubusson, 1968