„Mulţi nu vor accepta o deconstrucţie a identităţii lor, o demontare a mecanismelor identificării, căci astfel îşi simt ameninţate proiectele lor de viaţă.",

Tamara Cărăuş, „Capcanele identităţii” (Cartier, p. 54)

Cum s-ar face că ai sta la marginea unui hăţiş. O pădure neagră şi încîlcită căreia nu-i vezi capătul. Şi ai dori să vezi ce creşte în pădure, căci vii cu o armată de teorii şi un spirit cartezian care nu suferă lucruri neelucidate.

Deschizi o carte şi la prima pagină găseşti o descriere despre cum arată un stejar. Şi atunci priveşti pădurea şi zici : « Ah, cîţi stejari frumoşi ! ». Nu sunt toţi la fel (chiar îţi spunea cineva că ar exista şi alte bizarerii precum frasinii, de exemplu), dar parcă coincid statistic cu descrierea din manual. Şi parcă totul e clar… Pînă la primul ghimp !

Şi atunci cauţi din nou : şi la a doua pagină a marii enciclopedii găseşti o descriere despre cum arată un brad. Şi atunci mai priveşti pădurea şi zici : « Ah, ce stejari frumoşi şi ce brazi falnici ! ». Deci statistic parcă corespunde : ce e cu frunze e « stejar », ce e cu ace e « brad » (deşi ai auzit cîndva că ar mai fi şi pini tot cu ace). Şi parcă totul e clar… Pîna la prima scoarţă albă !

Şi atunci cauţi din nou : şi la a treia pagină a cărţii atotştiutoare găseşti o descriere despre cum arată un mesteacăn. Şi atunci mai priveşti pădurea şi zici : « Ah, ce stejari frumoşi, şi ce brazi falnici, şi ce mesteceni misterioşi ! ». Şi parcă totul e clar… Şi dai să treci prin pădure, dar nu poţi… Pină la primul arbust cu spini… Care nu este brad. Şi nici stejar. Şi nici mesteacăn.

Şi atunci stai la marginea hăţişului ca la începuturi. Şi vine autorul cărţii atotştiutoare şi-ţi zice să treci prin pădure, căci statistic vorbind totul coincide. Şi îi arăţi măceşii, şi murele, şi porumbrelele de printre stejari, brazi şi mesteceni… Şi el te priveşte mirat şi zice : « Taie ! Dacă nu intră în statistici, atunci taie, ce te încurcă ? »…

Şi atunci iai cartea groasă şi boţeşti cu ea nasul cărturarului atotştiutor şi îl trimiţi la muma dracilor! Că doar nu vei fi stricat frumuseţea de pădure de dragul unor statistici ?!

« La chair est triste, hélas ! et j’ai lu tous les livres.
Fuir ! là-bas fuir ! Je sens que des oiseaux sont ivres
D’être parmi l’écume inconnue et les cieux ! »

Stéphane Mallarmé, Brise marine (1914)

Dacă poţi afirma astăzi că « ai citit toate cărţile » (precum o fac cu regularitate, începînd cu Mallarmé şi terminînd, mai spre noi, în sens spaţial şi temporal, cu Em. Galaicu-Păun, exegeţi în ale scrisului) şi, pe deasupra, poţi exiba cu o oarecare mîndrie copiilor sau nepoţilor carnetul de note de la şcoală/liceu (presupuse excelente, bineînţeles) cu diplomele, menţiunile şi celelalte probe materiale (dar tot ce vei fi spus, iată : chiar şi aici, poate fi utilizat împotriva ta la judecata de apoi) ale reuşitei tale în materie de asimilare a sensurilor setate de alţii, dar ai reuşit printr-o formidabilă şi permanentă gimnastică cognitivă să eviţi anchilozarea spiritului tău în carapacea adevărurilor absolute, vei fi neapărat tentat de gîndul cel viclean: „Ah, literatura, ce vast deşert!”.

Cei mai temerari vor încerca chiar să „dea foc la cărţi” (©A. Vakulovski), sperînd probabil să profite, barem în acest mod, de kcaloriile ultime pe care sărmanele volume, încătuşate în tălmăciri desuete, mai pot să le emane...

Apocaliptice focuri bradburyene... Cărţile, inocente (nu şi inofensive, căci inofensive ele nu rămîn decît în manuale şi programe şcolare) prin însăşi esenţa lor, au nevoie astăzi de reabilitare!

Şi iată că ne vine un Făt-Frumos, fiul pixului, să ne distrugă cu paloşul penei „corola de minuni a lumii” (© L. Blaga), punîndu-ne faţă-n faţă cu goliciunea suavă a textelor. Şi ele devin din nou excitante, şi cuvintele devin uşoare, jucăuşe, şi ele pornesc un dans (tango, samba, costropăţ ori polkă) frenetic cu înţelesuri, (pseudo)realităţi sau chiar vise...

Şi dacă autorul & K°atît de insistent se dă cu post-moderniştii (încît îţi vine să nu-l mai crezi), ar fi judicios să definim experienţa noastră de cititor drept una post-lecturală, efectuată în trei etape:

1.    Citiţi toate cărţile,

2.    Citiţi „Erotokritikon”-ul,

3.    Salvaţi literatura de moartea plictisului!

“ea de frică şi ruşine/ a răspuns tătuţă bine”. dar n-am mai avut îndrăzneala? răgazul? s-o ţin într-un “draga tatei dacă-i bine/ unde-i carnea de pe tine?”, căci trebi mai urgente mă zoresc.,

Emilian Galaicu-Paun, « şi am îmbrăţişat o poetică-asemeni leprosului »

Recunosc, primită fie-mi pocăinţa, Stimate Cititor : am aşteptat cu nerăbdare şi curiozitate rezultatele topului realizat de Editura Cartier și Unimedia. Mai mult decît atît, ar trebui să iau un bici înnodat în 14 cozi, conform liniilor mărinimoase la număr (cu un adaos de +4) din acest top 10 şi să-mi administrez, într-un elan autoflagelator purificator, vreo 18 lovituri : cam atîtea alte linii au rămas ignorate de funcţionalitatea Bold al editorului de text, dar şi al celui de carte şi critică literară, căci am păcătuit, păcatele şi răs-păcatele mele, şi am pus şi eu un click în acest top chiar în dreptul unui roman care mi-a procurat recent una din plăcerile lecturale din cele mai complete şi « multilateral dezvoltate » (precum mi-a fost şi formaţiunea pe timpuri), dar comiţînd prin acelaşi gest al arătătorului de la mîina dreaptă şi o mare nedreptate faţă de cîteva alte cărţi pentru care nutresc şi în prezent o dragoste fără margini.

Bine-bine, nici chiar în halul ăsta, fiţi pe pace, căci şi din acele 14 noduri aş tăia, şi din acele 18 lovituri aş mai uita, dar acest lucru (de altfel, la fel ca şi automutilarea trupească) este profund intim şi nu are nici cea mai mică valoare în afara humei şi sufletului meu de cititor, dragă confrate. Situaţia ar deveni răstignitoare de tot (şi eu nu am ambiţii mesianice) dacă m-aş întreba cum să fac cu acei uitaţi cu desăvîrşire (noroc că nu sunt chiar mulţi)… Risc să rămîn fără spate şi fără acoperire (a se citi dermică şi nicidecum vestimentară, mai aproape şi mai dureroasă fiind, după cum se ştie din bătrîni, pielea decît cămaşa) !

Abandonez deci aici, la chiar începutul acestui rînd, ideea însăşi a chinurilor de conştiinţă şi orice tentativă de a justifica sau disputa vreun clasament din acest top. A ieşit binişor, pînă la urmă, şi voi lăsa apelor sîmbetei fandoselele astea intelectualiceşti de snob înţepat. Dar nu înainte de a afirma (într-o zvîcnire spasmatică a snobismului elevat, frate cu Dochia telurică aici) că orice top de acest soi este din start lipsit de oricare sens şi chiar contrasens, eliminînd din faşă, prin definiţie, orice accident direcţional sau vectorial posibil, cu referinţă la curente şi generaţii literare bineînţeles. Pe bune, cum poţi situa în aceeaşi dimensiune (1, 2 sau chiar şi 3D) « Pizdeţ » şi « Clopotniţa » ?

Şi cum poate un cititor de rînd (de alde mine) face un clasament al celor 32 de romane selecţionate, dacă, spre deosebire de Emilian sau alţi exegeţi de meserie, nu «a citit toate cărţile » ? În ceea ce mă priveşte, randamentul meu lectural nu depăşeşte 50% din această listă, cu toată ruşinea, dar şi scuzele de rigoare întinse de-a lungul a mii de kilometri care mă separă de librăriile bune din Ch-ău (toponim © Galaicu-Paun) şi alte circumstanţe atenuante uitate de-a lungul şi curmezisul celor 13 ani de pribegie… Uite ăsta ar fi cu adevărat un studiu interesant: care este rata de penetrare a lecturii la cititorii muritori? În medie, cîte romane din aceste select(at)e (şi care anume) au fost citite de votanţi?

Deficitul acesta de lectură, pe care poate doar o biciuială bună (fără niciun « auto » de această dată, dar reorientată spre anumiţi, pentru a nu fi numiţi şi, Doamne fereşte, nominalizaţi, politicieni în ale culturii şi promovatului « cetitului în nărod ») îl mai poate îndrepta, rămîne o datorie cu o dobîndă tot mai pipărată pe care o achităm cu toţii, în condiţiile în care nu doar cărţile bune (inclusiv din această listă) lipsesc cu desăvîrşire din librăriile ţării, editorii şi librarii preferînd tiraje mici şi evitînd stocarea îndelungată pe rafturi, dar nici măcar librării nu prea au rămas… Rarele plăceri livreşti costă o avere. Bucla buclată : cititul devine un soi de lux rezervat cîtorva mofturoşi în ale estetismului ori celor cu rubla/leul (au rămas aceiaşi, indiferent de metamorfozele devizei naţionale) lung…

Dar e probabil mult mai cuminte astăzi să ne amăgim cu un "scopul scuză mijloacele" machiavelic (deloc nou, by the way) şi să ne bucurăm cu un tag x 14 pe un spaţiu mediatizat şi el binişor. Poate se găseşte cîte unul căruia i se scoală şi a lectură, mai ştii ?

Cam atît. E bun clasamentul şi favoriţii mei sunt în top 10. Dar… vorba poetului : “draga tatei dacă-i bine/ unde-i carnea de pe tine?”