Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
20 avril 2012 5 20 /04 /avril /2012 02:00

Apelul difuzat de către reprezentanţii a 10 asociaţii ale diasporei de moldoveni din Franţa (şi susţinut ulterior şi de asociaţii din Italia) a stîrnit reacţiile aşteptate. În sens de « previzibile », desigur, nu de « mult rîvnite ». Previzibile, Stimate cititor, decepţionant de previzibile… (Puţina inventivitate, fraţilor, s’il vous plaît ! ) Toate invectivele primite sînt scoase parcă la indigo, creîndu-se impresia că sînt scrise cu mare dibăcie într-un buduar undeva, à la Choderlos de Laclos.


Am regăsit aceleaşi personaje, patetice prin banalitatea clişeului ce-i reprezintă:  patrioţi înflăcăraţi, contemporani de-a lui Decebal şi participanţi la primul şi ultimul Sfat al Ţării; un popă, care nu ştiu prin ce minuni cereşti s-a prins in Inter-plasa virtuală (se pare că stă demult acolo, căci lumea din jur i se arată în armonie şi pace totală); cîţiva bigoţi care mînuiesc citatele biblice precum paloşul (dar o fac cu multă dragoste desigur); şi derbedei mai de rînd (pe ăştia îi recunoşti imediat – încep din start cu insulte) care nu au în comun cu ceilalţi decît dragostea faţă de aproapele său (cu o singură condiţie – să le fie asemănători la trup, chip, suflet şi viziune a lumii. Aici îl întrec chiar şi pe Creator la zel, care s-a limitat doar la chip şi asemănare).


Din toată cacofonia aceasta de dragoste, toleranţă şi amor lipseşte doar un personaj, înca un iubitor de dreptate şi frăţie eternă, marele nostru brat (de la răsărit sau de factură locală), care nu ratează nicio ocazie de a interveni de obicei.  Nu şi acum. Cam bizar, nu?


Într-un articol mai vechi spuneam că integrarea europeană (IE) este un lucru practic imposibil pentru Republica Moldova... Cel mai simplu ar fi desigur să înfăptuim Unirea. Dar nu se vrea. A zis lumea că doreşte IE  şi a votat în consecinţă. Dacă ar fi să avem un adevărat avînt popular pro-european, poate că se putea întîmpla ca Batrîna Doamnă să facă „fi” şi să închidă dosarul. Pozitiv. Dar nu este. Şi ne-a dat pe mîina funcţionarilor siniştri care aplică o procedură tehnică. Spre bucuria „fraţilor” şi durerea copiilor. Mai mult nu merităm.


Fiindcă avem prea multă dragoste. Enorm de multă. Cît o Siberie de vastă...

 

----------------------------

APEL


Către reprezentanţii clasei politice din Republica Moldova, către reprezentanţii mişcărilor şi asociaţiilor obşteşti, către reprezentanţii clerului


Noi subsemnaţii, reprezentanţii diverselor asociaţii obşteşti formate din cetăţeni ai Republicii Moldova stabiliţi în Franţa, adresăm acest apel către clasa politică din ţară în vederea urgentării acţiunilor menite să conducă la liberalizarea regimului de circulaţie pentru cetăţenii moldoveni în spaţiul Uniunii Europene, şi anume adoptarea Legii privind prevenirea și combaterea discriminării – una dintre condiţiile în baza căreia Republica Moldova poate demara dialogul cu structurile europene.


Noi, cetăţenii Republicii Moldova din Franţa, sîntem confruntaţi zilnic cu sute, mii, zeci de mii de drame familiale: familii despărţite, copii crescuţi fără părinţi, imposibilitatea pentru mulţi de a-şi petrece în ultimul drum apropiaţii, de a asista la naşterea ori nunta copiilor...


Urmărim cu mare atenţie discuţiile privind Legea antidiscriminare, conţinutul caruia rămîne dealtfel necunoscut pentru publicul larg. Sîntem surprinşi de faptul că acest proiect de lege e prezentat de unii actori politici, dar şi feţe bisericeşti şi reprezentanţi ai societăţii civile, dintr-o perspectivă absolut falsă, opiniei publice fiindu-i indusă ideea că ar fi vorba de un text ce ar favoriza sau chiar promova practici contrare tradiţiilor creştine ortodoxe. Argument ridicol, dacă e să ţinem cont de faptul că ţări precum Grecia, Cipru, România sau Bulgaria au adoptat legi similare. Aceste declaraţii sînt cu atît mai incoerente cu cît sute de mii de moldoveni, inclusiv membri şi apropiaţi ai familiilor celor care se pronunţă vehement contra adoptării acestei legi, muncesc în ţările UE, unde acte normative cu conţinut similar sînt aplicate de ani buni, fără ca numărul crimelor sexuale, divorţurilor sau copiilor abandonaţi să atingă nivelul imbatabil din ţările din spaţiul CSI. Speculaţiile şi dezinformările la acest subiect sînt absolut nefondate: în Franţa, pentru a aduce doar un exemplu, unde această lege este în vigoare, instituţia căsătoriei rămîne a fi una tradiţionalistă.

 

În opinia noastră, atacurile vizînd Legea antidiscriminare nu au decît un singur scop: sabotarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Contestatarii acestei legi apără interese politice şi geopolitice meschine, ignorînd interesele ţării şi a cetăţeanului de rînd, omiţînd deliberat dramele umane legate de imposibilitatea de a circula liber în spaţiul european, „uitînd” că o bună parte din ei îşi au veniturile personale asigurate parţial de remitenţele celor plecaţi în străinătate. 

 

Îndemnăm reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană să intensifice eforturile de comunicare şi dialog cu cetăţenii în scopul

i)    de a explicita şi a educa populaţia cît priveşte modalitatea aplicării şi necesitatea adoptării Legii antidiscriminare,

ii)   de a aduce la cunoştinţa fiecărui adevărata amploare a acestui act normativ,

iii)  de a combate vehement orice speculaţie şi manipulare, care se practică prin dezinformarea continuă a cetăţeanului de rînd.

 

Facem apel către toţi cei care au reticenţe faţă de proiectul de Lege antidiscriminare, îndemnîndu-i să-şi reconsidere poziţiile, să analizeze bine lucrurile, inclusiv situaţia sutelor de mii de moldoveni aflaţi în UE şi a familiilor lor rămase acasă, pentru care libertatea circulaţiei este o nevoie stringentă, şi să contribuie constructiv la eforturile de liberalizare a regimului de circulaţie pentru cetăţenii moldoveni în spaţiul UE.

 

Asociaţia „IMPACT – IMPreună ACŢionăm Agissons Ensamble” – Vitalie Vovc

Asociaţia „Jeunes Moldaves à Paris” – Dumitru Vicol

Grupul de iniţiativă „La Paris.net” – Vasile Calmaţui

Asociaţia Doctorilor şi Doctoranzilor Basarabeni din Franţa – Dorin Duşciac

Asociaţia „Mihai Eminescu” – Margareta Luță

Asociaţia femeilor originare din R.Moldova în Franţa - Svetlana Postolachi

Asociaţia Pro-diaspora France – Ion Ciobanu

Asociaţia Alianţa pentru Sprijinirea Basarabiei – Gheorghe Furdui

Asociaţia "Connexions Moldavie" – Violeta Griţcan

Asociaţia "Synergie Franco-Moldave" - Lucreţia Bîrlădeanu

Partager cet article
21 mars 2012 3 21 /03 /mars /2012 15:51

Din cînd în cînd

Fizicienii excită materia

Pentru a obţine o stare nouăpendule-de-newton-1-300x300.jpg

Să fie aşa cum o vor ei

 

Unii sînt fizicieni

Alţii – materie pură

Definită (şi) de polaritate :

Electroni, protoni, neutroni...

 

Energie in

Energie out

 

Fizicieni sînt mulţi

Materie - cît lumea

 

 Notă : Legea conservării energiei a fost formalizată încă prin sec. XVII. Conservarea energiei este un principiu fizic conform căruia într-un referenţial inert energia totală a unui sistem izolat nu variază în timp.

 

Ce ziceţi?

Gata pentru un nou tur

De maximă excitare?

Ei numesc asta challenge

 

Totuşi, ce ştie materia

Despre propria stare?

Partager cet article
14 mars 2012 3 14 /03 /mars /2012 00:14

Neam din neamul meu n-a ştiut să facă cafea…

 

Lista băuturilor buneilor mei: apă de la fîntîna lui Niculae, apă de la fîntîna lui Fuior, apă de la şleah, lapte, lapte acru, chişleag, zer, compot, chisăliţă, moare, ceai din mentă rece, ceai din romaniţă, must, vin, rachiu…

 

Nu, cafea nu era.

Nici nu i-am auzit vorbind despre cafea vreo dată.

Poate cîndva în altă viaţă.

Poate cîndva în tinereţile fără de moarte.

Înainte de începutul vremurilor…

 

Neam din neamul meu n-a ştiut să facă cafea…

 

cafea.jpgLista băuturilor părinţilor mei : apă de la fîntînă, apă « minerală », lapte, chefir, compot, limonadă « Friguşor », « Tarhun » sau “Diuşes”, ceai din tei, ceai din romaniţă, ceai « gruzinski », kvas, suc de mere în borcane de 3L, suc de mesteacăn (aceeaşi volumetrie), bere « Zhiguliovskoe », votkă, şampanie « Sovetskoe », Cognac « Barza albă »,  rachiu, must, vin…

 

Nu, cafea nu era.

La cîte erau de “dobîndit”, doar cafeaua mai lipsea…

O băutură de o culoare şi gust aproximativ se chema „cafea cu lapte”...

Sau „lapte cu cafea”??? nu mai ţin bine minte.

 

Primul nes solubil... revelaţia substitutului.

Falsul şi kitchul luxos.

 

Tăcerea tatălui meu cînd l-am servit cu un prim espresso...

I-a plăcut? Da? Nu? Nu ştiu...  a tăcut abătut...

 

Neam din neamul meu n-a ştiut să facă cafea...

 

Eu ştiu! Cafea din Etiopia prăjită la torréfacteur (ce cuvînt sonor!) , granulometrie specifică, apă cristalină, şi, neapărat, dar neapărat pregătită la cafetiera italiană... mmmmm...

 

La cîtă cafea beau eu, ar ajunge pentru tot neamul din neamul meu.

Ceaşcă după ceaşcă expiez amarul revanşei

Probabil se scurge cafeina toată undeva, căci somnul mă doboară negreşit

Şi mă-nvăluie vise...

Despre toţi acei care şi-au dorit cîte-o ceaşcă de cafea.

Din cînd în cînd, la sărbători...

Şi eu răsucesc zi la zi cafetiera italiană.

Cafea din Etiopia prăjită pe rue du Poteau...

Ceaşcă după ceaşcă îmi beau şi eu amarul...

 

Neam din neamul meu...


Doamne, aş da toată cafeaua pentru un păhar de vin făcut de tata...

Partager cet article
21 février 2012 2 21 /02 /février /2012 00:09

„Et par le pouvoir d'un mot
Je recommence ma vie
Je suis né pour te connaître
Pour te nommer
Liberté.”

Paul Eluard

 

Privea la realitate

De după gratii gratii.JPG

Şi totul era

Evident şi clar,

Divin prin

Simplicitate :

 

Soarele apare cotidian

În cadranul A4

Şi apune în A1.

A4=>A1:

Mişcare lineară;

 

Copernic nu avea dreptate!

 

Norii beneficiază

De o liberă circulaţie

Delimitată

De celulele A şi B.

 

Pînă şi stelele se lasă

Uşor numărate.

Avea un număr exact

Pentru fiecare din pătrate:

A1 – 5;

A2 – 7;

A3 – 6...

Ş.A.M.D.

 

Un acoperiş

Şi-a găsit adăpostul

În C1-C2.

 

Un vîrf de coroană

În C4.

 

Păsările beneficiază

De un grad de

Libertate

Considerabil:

Le vezi şi departe

În AB-ul norilor;

 

Le vezi şi în C

La distanţă medie

Mai rar, dar cîteodată

Uzurpează parcele întregi

În C,

În apropiere statică

Imediată...

 

E atît de perfectă lumea

Privită prin gratii !!!

----------------------------

Doar vîntul,

                Obraznicul,

                Nesăbuitul,

Îi strică SISTEMUL:

Tansgresează frontierele

Gratiile şi barierele.

Adie a vară şi primăvară

Îi bagă iarna recele-n coastă

Regelui lumii

Cu mintea... încarcerată.

 

 

Partager cet article
17 février 2012 5 17 /02 /février /2012 14:41

A fost să fie. A nins peste Chişinău. Gospodăreşte. Cu toată dărnicia gospodarului beat care dă şi cămaşa de pe el doar cînd îi ameţit de-a binelea.

Prin desişurile nu prea dese şi ascunse ale Net-ului au circulat şi cîteva poze cu un mesaj de la Primărie. Iată-l în integralitate : primarul cu lopata

Municipalitatea îndeamnă toţi locuitorii capitalei să participe la deszăpezirea oraşului.  
Funcţionari ai Primăriei Chişinău şi consilieri municipali, în frunte cu primarul general, Dorin Chirtoacă, au participat astăzi la curăţat zăpada din preajma sediului instituţiei. Prin această acţiune, municipalitatea îndeamnă chişinăuienii să participe la deszăpezirea din curţile blocurilor de locuit, precum şi din jurul sediilor în care activează, unde accesul utilajelor este mai dificil.
Edilul capitalei spune că acţiunea din faţa Primăriei este un apel de conştientizare a cetăţenilor, astfel fiind chemaţi toţi locuitorii să contribuie la curăţarea oraşului de nămeţi, în condiţiile în care stratul de zăpadă a ajuns la grosimea de 30 cm. „Cu tehnică specială se intervine pe drumurile principale, pe străzile de circulaţie a transportului public şi căile de acces, dar trebuie să intervină şi fiecare dintre noi, pentru că aşa este normal pe o asemenea vreme”, a mai spus Dorin Chirtoacă.
Serviciile municipale implicate în deszăpezire monitorizează în continuare situaţia din teritoriu şi sunt pregătite să acţioneze în regim non-stop, pentru a interveni în orice situaţie."

De la bun început aş dori să spun că nu văd nimic excepţional, extraordinar şi absolut nimic scandalos în publicarea acestor poze şi actul Primarului. Cîteva comentarii la acest „eveniment” pe care le-am citit zilele astea m-au pus pe gînduri... Militantism pro şi contra fără mare discernămînt... Păcat.

„Bine” - mi-am zis atunci – „poate ceva lipseşte? Un suport ceva pentru a încerca să iniţiem un proces de gîndire?”

Hai fraţilor, văpropun eu unul, special spicluit pentru cazul respectiv. O matrice. Deci, care sînt protagoniştii? Primarul şi Chişinăuenii. Ce i s-a reproşat Primarului? Că ar fi făcut populism şi PR şi că cică ar fi gestionat rău „banii”. Cu banii e simplu de tot: Primarul nu este un autocrat în Chişinău: mai are un CMC pe acolo care voteazăbugete, există poliţie, justiţie, o Curte de Conturi care nu (a)doarme niciodată. Dacă ne-am lămurit cu banii (adică nu ne lămurim în mod intenţionat, ci lăsăm organele competente s-o facă), să trecem la populism şi PR. Este sau nu este? Nu ştiu. Hai sa vedem matricea:   

Matrice cu zapada

Acum vă întreb: cine conteaza mai mult pentru Dumneavostră, Primarul sau Chişinăuenii?

Dacă Primarul, atunci alegeţi scenariile 2 şi 4.

Dacă însă pretindeţi că Chişinăuenii ar fi centrul atenţiei D-stră şi binele lor primează, atunci... ha!: 2 şi 4 din nou!

Ok, mai există o variantă: Primarul nu face absolut niciun apel şi Chişinăuenii „apucă toţi cîte o lopată în mîină. Şi chiar fac treabă!”. Mda... Doar că este un scenariu absolut fantastic... And this is the question!

PîS: În poza respectivă cei mai caraghioşi sînt toţi reprezentanţii mass-media cu camerele şi microfoanele... Nu contează ce au făcut după (mai stii, poate au aruncat şi ei la zăpadă?). Eu comentez poza. Totuşi, cîtăsimbolistică: trei cu lopata şi 20 cu comentatul...

Partager cet article
16 février 2012 4 16 /02 /février /2012 23:35

Am fericita ocazie, şi profit din plin, desigur, să hoinăresc regulat printr-un cartier al Parisului care îmi este drag şi cărui îi spune „Montmartre”.

 

Nu am nici cea mai mică ambiţie să vă descriu acest sit turistic. Nu voi fi la înălţime, şi nici nu acesta este subiectul micului meu à propos. Doar atît am să vă spun: ca şi oricare sit turistic, îşi capătă toată splendoarea doar cînd este dezertat de... turişti! Lucru imposibil a priori. Nu contează! Este, necatînd la toate, destul de uşor să eviţi fluxurile de turişti gălăgioşi: e suficient să te abaţi doar cu o stradă de la aşa numitul „circuit turistic” şi atunci profiţi din plin de farmecul şi calmul incredibil al cartierului.

 

si-montmartre-m-etait-conte.jpgCe-ar fi să examinăm mai îndeaproape acest flux de turişti? De ce? Fiindcă, într-o măsură oarecare, componenţa eteroclită a acestei populaţii de gîşte gălăgioase este o oglindire relativ fidelă a realităţii şi un barometru al aşa numitei „situaţii internaţionale”, dacă e să preluam o sintagmă atît de des folosită şi uzată pînă la repulsie timp de decenii în fosta şi prezenta noastră ţărişoară.

 

Aşa dar, ce reprezintă gloata setoasă de impresii din fîrful Montrmartre-ului? Ca şi pe lîngă oricare alt sit turistic din Paris, marea majoritate o constitue grupurile organizate. Geografia originilor acestor grupuri este extrem de pestriţă şi ea, deşi tind să cred că nu este chiar total arbitrară. Astfel, întîlnim preponderent grupuri din ţări relativ „bogate” şi grupuri din ţări francofile. Din start: grupuri de moldoveni / români nu am întîlnit.

 

Iată ce am remarcat: ţările din Nord (aici pun la un loc anglo-saxonii şi scandinavii) sînt în special reprezentate de grupuri de adolescenţi, ceea ce denotă indiscutabil o bunăstare materială istorică, mai mult decît o francofilie pronunţată.

 

Grupurile din Europa de Est sau Orient (ruşii, japonezii, chinezii, orientul mijlociu) sînt în special compuse din persoane în floarea vîrstei sau de vîrsta a treia, sensibili la ceea ce (mai) poate reprezenta civilizaţia franceză ca valoare intrinsecă (intrebarea ramîne deschisă despre adolescenţi: ramîn acasă sau preferă Disneyland-ul catedralei Sacré-Coeur?).

 

Latinii europeni sînt foarte eterocliţi, vezi deseori familii întregi, ceea ce pentru mine este un semn de bunăstare recentă. Ei sînt în perioada de descoperire concomitentă: parinţii şi copiii experimentează în acelaşi timp farmecul turismului vacanţier.

 

Desigur, aceste observaţii nu sînt decît nişte schiţe stîngace, dar simptomatic este faptul că nu am întîlnit pînă acum grupuri de moldoveni / români. Ceea ce nu înseamnă că nu am întîlnit co-naţionali de-ai mei pe la Montmartre!

 

Îi vezi, de cele mai multe ori, în mini grupuri de cîteva persoane, profitind de un mic răgaz de week-end sau de o mică vizită organizată de un prieten sau cunoscut... Siturile turistice sînt rareori locuri sau trasee unde moldovenii se opresc mai îndelungat. Doar timpul necesar pentru a înregistra fotografic sau mintal magnificul locului şi apoi... pleacă stingheriţi de aceste efuziuni beate pline de extaz ale turiştilor ordinari.

 

Pentru unii (acei care-şi cîştigă, permanent sau temporar, bucăţica de pîine la Paris) locul este prea animat pentru a profita din plin de o zi de week-end. Pentru alţii (acei rari care reuşesc să vină într-o călătorie pînă la Paris) locul este prea plebeic şi ei bat în retragere destul de rapid, jenaţi de aceasta mulţime de oameni ce-şi exprimă ostentatoriu admiraţia legitimă, dorind parcă să(-şi) demonstreze că nu au dat banul degeaba şi chiar se merită. Zau aşa, se merită, vă rog să mă credeţi!

 

Co-naţionali întîlneşti destul de mulţi, dar în locuri ceva mai dosite de pe Montmartre, ceea ce denotă o atitudine de apropriere a spaţiului. La fel ca şi parizienii, moldovenii nu prea agreează locurile turistice. Normal: ei nu sînt turişti! E destul să cobori la poalele „Muntelui Martre” ca să auzi grai matern: chiar pe Rochechouart, în micul scuar unde mamele tinere îşi scot odraslele să mai respire aer „curat”.  Din păcate, locurile mai selecte din cartier (acele cîteva care exista) nu prea sînt frecventate de moldoveni, cel puţin eu nu prea am întîlnit (nu că aş fi eu un frecvent vizitator, dar, mă rog, din cînd în cînd, de ce nu?).

 

Există totuşi o schimbare notorie pe care am observat-o ultimii ani: dacă acum 3-4 ani întîlneam în cartier îndeosebi mici grupuri de bărbaţi tineri (din acei care vin la muncă să cîştige un ban), acum întîlnesc din ce în ce mai mult familii şi mame cu copii mici...

 

Tristă constatare: moldovenii nu mai speră să revină în ţară şi încearcă să se instaleze definitiv aici, în Franţa. Decepţie dublă: am văzut recent şi bătrîni legănîndu-şi nepoţii... Se întîmplă ceva trist de tot acolo, în ţară, dacă lumea îşi expatriază ceea ce le este mai drag. Un lucru îmbucurător, în acelaşi timp: moldovenii încep a mai „prinde la pene”! Dacă comunităţile de emigranţi erau concentrate în suburbii pînă acum 2-3 ani, acum încep să „colonizeze” periferiile Parisului.

 

Cele relatate mai sus nu au decît valoarea unei simple observaţii subiective. Îmi permit să vin cu aceste constatări doar fiindcă locuiesc în apropiere de acest cartier (fiţi pe pace, nu chiar pe Montmartre, ci la poalele lui) de vreo şase ani deja şi am putut să-mi construiesc micul meu film à la Amélie Poulin despre cartier şi concentraţia de moldoveni la m² de Montmartre. Nimeni nu cunoaşte cifra exactă de emigraţi. Nu cred că cineva a încercat sau a avut o motivaţie particulară de a o cunoaşte. Cică ar fi între 15000 şi 60000 de cetăţeni ai R. Moldova în Regiunea pariziană.

 

Dar ei nu fac turizm. Cînd voi vedea şi eu grupuri de turişti galagioşi din Moldova, vociferînd zgomotos şi minunîndu-se disciplinat de ce e menit în ghid să stîrnească admiraţie, atunci voi începe a spera şi eu că lucrurile nu stau chiar rău acasă.

 

Pînă atunci stau şi eu cuminte acasă şi-mi caut de grijă. La fel ca şi alţi moldoveni de la poalele Montmartre-ului.

 

Publicat in premiera pe bloguvern.md 

Imagine: Guy Thiant "Si Montmartre m'était conté"

Partager cet article
15 février 2012 3 15 /02 /février /2012 10:49

                                     "Ce que quelqu'un veut délibérément dissimuler, aux autres ou à soi-même, et aussi ce qu'il porte en lui inconsciemment, la langue le met à jour"

Viktor Klemperer, LTI, la langue du III-e Reich

 

Am un cîine cam nebun…
Chit că-i de rasă
Aleasă.
Mam’sa-i din Coreea de Nord
Şi tat’s-o din Cuba
Dintr-un cătun.
Nu-i aşa că nu putea
Ieşi din ei decît
Un nebun?
 
De fapt, aşa şi se cheamă vieux-chien-rouge.jpg
Rasa :
« Roşu-nebun cu laba păroasă »!
 
Are viză potaia.
Viză Shenghen,
De la autorităţi scoasă.
 
De ceva timp acum,
Cîinele meu de rasă aleasă,
Rareté oblige,
A devenit un star sadea
Sau sadic, nu mai ştiu
Cum se scria...
 
Ce să vă spun?
Cîinele meu prin lume plimbat
Şi în lume bună intrat,
De toţi lăudat,
De-atîtea ori premiat,
De mai multe ori decorat,
Are... acelaşi lătrat!
De cîine roşu-nebun...
Europenizat...
 
Şi dacă-i înţeles
Şi-ntrebat...
Eu, ce pot să mai spun?...

Partager cet article
2 février 2012 4 02 /02 /février /2012 00:53

S-a dat dezlegare la albCIMG2242.JPG
Şi au pornit
Legiuni de  fantasini
Din susul dezgolit
Fulgi de pelegrini
Sacrificaţi negreşit
Autoanihilare totală
Rece peste patimi
Peste fierbintele facerii
Gheaţă peste verdele ţepos
Şi intrepid de tînăr
Peste brazda deschisă
Voluptuos în aşteptarea seminţei

AVE TERRA! MORITURI TE SALUTANT!

 S-a dat dezlegare la alb
Şi a început anotimpul
Jertfelor
Ce pregătire solemnă
În iureşul domol al
Morţii la viitorul imediat
Certitudine aleatorie
De sfîrşit prin topire
Ce pădure perfidă
Ascunsă-n ambuscada mugurilor
Gata să-nghită seva
Marelui anonim

AVE SILVA! MORITURI TE SALUTANT!

S-a dat dezlegare la alb
Şi tu stai zgribulit
Şi încotoşmănat
Urmărind coborîrea peste noi
A uitării de sine
Imaculate pîna la atingerea
Ta cu ciubota
Şi ei cad şi cad
Şi nu mai ajung ciubote
Şi nu mai încălzesc
Cojoace...

Pînă la un timp
pînă la un timp
un anotimp anume...

AVE HOMINIS! MORITURI TE SALUTANT!

Va veni o zi cînd acest alb se va răzbuna
Pentru toate durerile
Şi toate topirile
Şi toate molimele
Şi toate fierbinţelile
Şi toate-ncolţirile
Şi toate scurgerile inutile
Şi vor îngheţa toţi zeii
Şi dumnezeii
Şi vor fi toţi un cristal
De o simetrie perfectă
Un zero absolut
Un punct de non retur şi de non început

ŞI SE VA LEGA TOTUL LA ALB...

Partager cet article
31 janvier 2012 2 31 /01 /janvier /2012 12:04

 

Textul ce urmează este un material absolut secret, de o importanţă strategică, capitală pentru viitorul Republicii Moldova, care poate să-i aducă ţării o poziţie de supremaţie pe arena internaţională timp de secole!

Informaţia respectivă este demnă de încredere, căci am căpătat acces la respectivele dosare prin intermediul unui cumătru. Am băut împreună cîte un păhar de vin curat, fără un pic de zahăr, în buncherul ultra-top-secret al SIS-ului, AŞM-ului, Guvernului şi Parlamentului. Buncherul este mascat ingenios după faţada unei crame de renume, dar subteranele ascund una din cele mai avansate staţii de cercetare a spaţiilor siderale şi intergalactice.

Desigur, am promis să tac chitic, dar, în primul rînd, vă consider cititori responsabili şi sînt sigur că nu veţi divulga această taină nimănui, în al doilea rînd, sîntem o ţară democratică şi cetăţenii au dreptul la adevăr, cel puţin unii din ei, cel puţin acei care fac parte din societatea civilă, oameni de-ai noştri!

Aşa deci, achtung - achtung! Iată marele secret naţional: Moldova a reuşit să ajungă pe Marte! Mai mult, liderii noştri sînt în contact direct cu Marţienii şi colectează actualmente informaţii preţioase despre societatea şi tehnologiile lor. Încă puţin, şi vom trăi ca-n sînul lui... Marte.

Delegaţia Republicii Moldova pe Marte este actualmente compusă doar din elita Guvernului şi a Parlamentului. Opoziţia nu este admisă, din motive uşor de înţeles, la aceste experimente. Deşi informaţia este mereu actualizată, iată ce am reuşit să aflu din dosarele ultra-top-secrete la moment:

Dosarul Ω1:  Marţienii sînt un popor vesel, primitor, îngăduitor, răbdător, înţelegător şi înţelept. Ei înţeleg uşor interesele înalte de stat şi urmează sfaturile liderilor fără mari discuţii.

Dosarul Ω2: Marţienii au o memorie colectivă durabilă, dar foarte selectivă. Astfel ei reacţionează foarte dureros la orice aluzie despre o altă civilizaţie de extratereştri, PCRMarţienii, un fel de mutanţi mintali, care au terorizat Marţienii paşnici timp de multe decenii. Respectiv, ei acceptă absolut orice decizie a liderilor lor, din momentul în care sînt încredinţaţi că PCRMarţienii vor fi ţinuţi departe de putere.

martien-go-homeDosarul Ω3: Dupa cum spuneam, Marţienii sînt un popor foarte răbdător şi, într-un fel, cu tendinţe masochiste. Ei primesc o plăcere deosibită în a fi maltrataţi de forţele de menţinere a ordinei publice de pe Marte. Astfel, se organizează regulat proteste şi răscoale populare doar de dragul de a mai fi trecuţi cu sutele prin culoare de tortură. Liderii lor sînt nevoiţi să le satisfacă aceste metehne (deşi sînt costisitoare pentru buget) de dragul menţinerii echilibrului social. Poliţiştii nevoiţi să aplice torturile sînt decoraţi şi promovaţi pentru stresul psihologic la care sînt regulat expuşi.

Dosarul Ω4: Marţienii au atins un nivel de dezvoltare extraordinar: ei nu trăiesc din salariu. Printr-un simplu efort de concentraţie ei materializează suma necesară de mârlei (valuta lor naţională) direct în buzunar. Astfel niciun Marţian nu este afectat de mărirea constantă a preţurilor. A propos, prin acelaşi efort de concentraţie şi voinţă, echilibrul valutar este menţinut în continuu.

Dosarul Ω5: Marţienii urmăresc cu o atenţie deosebită evoluţia PIB-ului. Adevărate scene de euforie colectivă urmează după fiecare anunţ despre creşterea economiei marţiene.

Dosarul Ω6: Sărăcia şi viaţa ascetică sînt valorile absolute în societatea de pe Marte. Totuşi Marţienii acceptă să sacrifice cîteva zeci de persoane şi îi fac miliarderi (echilibrul societăţii o necesită). Aceste persoane sunt venerate de întreaga societate pentru actul de eroism şi negare de sine întru salvarea întregii comunităţi.

Dosarul Ω7: Pe Marte nu există state. De facto, Marţienii nici nu ştiu ce-i asta emigraţie. Oriunde nu s-ar duce, ei tot pe Marte rămîn.

Dosarul Ω8: Marţienii sînt un popor foarte raţional şi cu conştiinţa civică extrem de înaltă: ei nu acceptă să primească pensii, indemnizaţii de şomaj sau să fie trataţi în caz de boală. Orice Marţian, de îndată ce simte că nu este apt de muncă, merge după sarai şi se auto-pulverizează, transformîndu-se în îngrăşăminte pentru patlagele pentru a susţine agricultura naţională.

Dosarul Ω9: Marţienii sînt autodidacţi. Ei au optimizat demult şcolile şi universităţile devenite absolut inutile. Astfel te poţi apropia de fiecare Marţian în stradă şi el îţi va transmite prin telepatie un set întreg de cunoştinţe absolut vitale pentru individ şi pentru societate.

Dosarul Ω10: Pe Marte există şi nişte Marţieni ciotcoşi cu care e bine de făcut business şi de mers la fotbal. Ei se chiamă Trans-Marţieni. Trans-Marţienii sînt buni şi la jocul de-a războiul, de-a mijatca, de-a spionii. Toţi Marţienii visează să participe la aceste jocuri colective, dar accesul este strîns rezervat şi limitat.

Dosarul Ω11: După cum spuneam, pe Marte nu există state, dar există totuşi două mari tratate de alianţă intermarţiene  (un fel de uniuni): Alianţa de la Est şi Alianţa de la Vest. Fiecare Marţian poate alege din care Uniune să facă parte. Orice variantă este posibilă: cea de la Est, cea de la Vest sau ambele în acelaşi timp.

Cam astea sînt dosarele recuperate din buncher la moment. Lista lor creşte mereu, căci delegaţia moldovenilor lucrează de zor şi transmite informaţia în mod operativ. Data viitoare, cînd mă duc la cumătru la un păhar, mai văd ce au mai trimis nou (asta dacă nu mă-nchide SIS-ul pînă atunci sau dacă nu plec pe Marte şi eu).

Să ştiti că nu mint deloc: dovada este ceea ce vedeţi Dumneavoastră, stimaţi cititori, în Parlament şi în Guvern. Nimeni nu ştie, dar acolo au rămas doar învelişurile lor corporale. Uitam să vă spun că deplasarea pe Marte se face într-un mod cu totul revoluţionar, un fel de teleportaj spiritual. Din păcate, ştiinţa încă nu a învăţat să deconecteze complet spiritul de corp şi, inevitabil, experienţele liderilor noştri de pe Marte au repercusiuni aici pe Pamînt.

Vizita interplanetară continuă. Aşteptăm revenirea delegaţiei înapoi pe Pamînt...

Partager cet article
27 janvier 2012 5 27 /01 /janvier /2012 16:08

Ȋn copilaria fiecărui din noi există momente de o intensitate emoţională extremă care lasă o amprentă indelebilă pentru întreaga viaţă. Paroxismul emoţianal are efectul unui flash care deseori eclipsează memoriile despre cursul normal al evenimentelor din proximitatea temporală imediată. Rămînem marcaţi de aceste accidente afective care ne fasonează, într-un mod quasi determinist, personalitatea şi acţiunile, aspiraţiile, căsnicia, felul de a educa copiii etc., etc. 

 

Octombrel-steluta.jpgPovestea dată se întîmpla demult... foarte demult. Cam pe atunci cînd îngerii şi heruvimii au fost plecaţi în vacanţă, interimul fiind asigurat de un tip pe nume Volodia Ulianov, care într-atît de bine se ispravea cu misiunea dată, încît fiecare pici se simţea obligat (şi asta nu e doar o figură de stil) să-i poarte chipul în piept. Aceasta armată de podvijnici şi posluşnici se chema „octombrei” şi să ştiţi că nu exagerez deloc, căci se făceau şi adevărate parade militare care se chemau vajnic „smotr oktiabriatskikh voisk” la care am participat activ în calitate de „comandant de detaşament”.

 

Astăzi imaginea unor copii de 7-8 ani defilînd la pas sub zbieratul disperat „levoi, levoi, raz-dva-tri!” al unui pici de aceeaşi vîrstă pare fantasmagoric... Pe atunci însă...

 

Cam pe atunci se întîmpla şi povestea dată... trebuia să fi avut vre-o 8 ani, căci pioner am devenit în clasa 3-a, deci nu putea să se întîmple decît în vacanţa lui 1984 sau 1985.

 

Va să zică, după cum spuneam, eram octombrel şi mîndru nevoie mare de înalta răspundere şi misiune pe care ne-o acorda namestnicul îngerilor născut în april de pe steluţa din piept.

 

Era o zi de vară. Eram la bunei în vacanţă şi se întîmplase ca bunelul tocmai să prăşească la buruiene pe alături de o grămadă de lut de lîngă gard, adus de el pentru a mai murui pereţii saraiului din lampaci şi prin care săpasem o adevărată reţea de galerii, grămada devenind terenul meu preferat de joc din acele zile. Grămada de lut a rămas acolo înca mulţi ani după aceea. Probabil îl împrăştiasem bine de nu se mai avea ce alege din ea. Ori poate nu s-a încumetat bunicul să-mi strice mîndreţea de creaţie arhitecturală? Atîta ştiu: saraiul a fost muruit cu alt lut, nu cu acel din grămadă.

 

Eu - prin lut, bunelul – cu sapa prin grădină. Nu mai ţin minte prin ce minuni, probabil m-a întrebat tătuca ce am mai învăţat pe la şcoală, dar ştiu că am început la un moment dat a-l cicăli cu prostologiile mele octombriceşti: cică ne-o învăţat la şcoală că Dumnezeu nu există, că nu e bine să mergi la biserică, că doar oamenii înapoiaţi îşi mai fac cruce în era cînd cosmosul este deja cucerit şi trimitem rachete pînă la Luna şi pînă la Marte, şi pînă la Soare (dar le trimitem noaptea să nu se topeasca) etc., etc., etc. Bunelul asculta răbdător. Eu, pornit într-un avînt evangelizator (hic) înflăcărat aşteptam o altă reacţie: pocăinţă, recunoaşterea greşelilor şi promisiuni de a „nu mai face mai mult”... ori măcar nişte încercări de a mă „pune la loc” ca pe un mucos ce eram... Nimic. Ȋn apogeul discursului mesianico-antihrist am terminat cu întrebarea absolut legitimă, ţinînd cont de argumentele zdrobitoare pe care le adusei: „DE CE? DE CE, TĂTUCĂ, ȊȚI FACI CRUCE?”

 

................................................................

Scena ce a urmat îmi stă şi azi în faţa ochilor:

 

Stefan-Ilasciuc.jpgBunelul a stat din prăşit. S-a rezemat de sapă. M-a privit luuuung cu un zîmbet blajin şi cu o privire de o seninătate atît de profundă încît mi s-au înecat toţi michiduţii în ea... După o pauză care mi s-a părut atunci interminabilă a rostit împăciuitor:

 

„Apoi, dragu tatei... tu eşti băiat deştept la tătuca. Ce pot eu să-ţi spun? Ai să creşti mare ş-ai să-nţelegi...”

 

Atît. Nu ştiu ce anume şi-a făcut efectul... Ȋnflăcărarea mea iniţială? Reacţia blajină a bunelului? Seninătatea şi intensitatea cu care m-a privit?

 

Sau faptul că la momentul respectiv, eu, care credeam că sînt depozitarul adevărului sacru încununat cu steluţă roşie, am descoperit că există ceva, un mare mister, la care încă nu am acces, din nu mai ştiu eu care motive? Eu, care citisem deja mai toată biblioteca de beletristică de acasă (mi-au scăpat doar cărţile tehnice despre proprietăţile metalelor şi enciclopediile medicale ale părinţilor), am desluşit clar o durere imensă şi ceva pentru care se considera, pe bună dreptate, că încă nu eram suficient de „copt”. Probabil anume această subapreciere m-a indignat cel mai mult atunci, deşi... altfel nu se putea.

 

Povara era prea grea pentru un mucos cu simptome alarmante de „pavlico-morozovită” precoce...

 

Din această zi a început convalescenţa mea.

 

CE? CE TREBUIA SĂ ȊNȚELEG? Ȋntrebare de care nu am scăpat nici astăzi...

 

Bunelul a plecat în lumea celor drepţi, măcinat de un cancer, în 1988. Nu a avut timp să-mi aducă nicio frîntură din răspuns. De la bunica am reuşit să reconstitui cîteva elemente din acest puzzle misterios, dar s-a stins şi ea nu mult după aceea. Mama a venit şi ea cu ceva explicaţii mai tîrziu. Am aflat multe: despre viaţa „la români”, despre evacuarea din 1940, despre dezertare şi cum se traversa Prutul, despre lagăre de concentrare la unii şi apoi la ceilalţi, despre evadare, despre partizanii roşii şi italienii din armata lui Mussolini, despre foamete, despre tehnologia ţesutului de lăicere din petici, despre călătoriile la braţ cu moartea pînă la Lviv, despre buruienile comestibile, despre „upolnomocenyi” de la Rîşcani şi „rivolveru” său, despre colectevizare, despre colhoz şi trudozile la „tiutiun”...

 

Vă spun doar ce am înţeles pînă acum: aceşti OAMENI nu au fost oameni, ci TITANI !!! Pe care se mai ţine ce a mai rămas din noi. Şi daca nu se mai ţine mare lucru este fiindcă ei au plecat... Şi fiindcă îi abandonăm uitării...

 

Vă mai spun un alt lucru pe care l-am înţeles: aceşti OAMENI nu au fost oameni, ci IUBIRE! Căci numai aşa au putut supravieţui. Şi din această iubire am ieşit şi eu... Cîtă IUBIRE au avut ei ajunge să inunzi Universul !!! Păcat că robinetul a intrat pe mîinile noastre.

 

Dar cine ştie? Poate vom creşte într-o zi mari şi vom înţelege.

 

Ȋn imagine: bunelul meu, Ştefan Ilaşciuc, fotografiat de tata.

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher