Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
21 août 2017 1 21 /08 /août /2017 00:37
Origine imagine: http://www.bbc.com/news/magazine-34801885

Origine imagine: http://www.bbc.com/news/magazine-34801885

Mare pacoste peste Țara Moldovei! O molimă s-a abătut peste văi și dealuri, peste cătune, sate și orașe și nu scapă de ea nicio vietate, doar dacă are norocul să se ascundă undeva departe, dar foarte departe de orice suflare omenească și încă să se nimerească într-un loc care o protejează de propagarea undelor sonore...

Nu știu dacă ați observat cumva, dar de îndată ce intri pe teritoriul statului Republica Moldova ești agresat cum nu se mai poate. Dacă încă nu v-ați dat seama, despre poluarea sonoră vorbesc, despre acel zgomot omniprezent, 24 din 24, pe care localnicii îl numesc „muzică”. Nu scapi de el nicăieri, nici în transportul public, nici în plină stradă, nici în localuri comerciale sau de consum. Iar dacă considerați că puteți scăpa de hărmălaie ieșind din oraș, refugiundu-vă pe undeva pe la țară, acolo pe unde cândva viețuia veșnicia, iar vara se desfătau chiriecii, greșiți amarnic. De „bum-bum”-ul amplificat nu aveți cum scăpa...

Căci moldovenii s-au modernizat, s-au echipat: ei nu mai ascultă zgomotul lor la niște casetofoane primitive ci au acum amplificatoare cu subwoof-uri și nici nu mai circulă în moskvich-uri și lade, ci s-au pricopsit cu mașini scumpe amenajate cu sisteme sonore corespunzătoare prestigiului mărcii de autoturism.

La drept vorbind, nu gunoiul pe care-l ascultă moldovenii mă indignează cel mai mult, mă rog, fiecare cu gustul său (sau cu absenţa lui), ci modul în care el este ascultat. Atunci când trece pe alături o mașină din care bubuie un zgomot de gem pereții caselor eu unul mă întreb cum de rezistă acei din abitaclu. Atunci când nu poți elementar adormi noaptea în casă până la patru dimineața din cauza zgomotului care răsună într-o curte vecină aflată la cel puțin 500 m depărtare eu mă întreb cum de rezistă acei din curte. Ei cum fac? Chiar nu-și vorbesc deloc? Sau alt exemplu: stăm pe malul Nistrului, vine o mașină (un break) din care coboară vreo șase persoane cu vreo trei copii mici dintre care un sugar. Sunt la aproximativ 20 de metri. Se instalează la un picnic și... pornesc un vacarm încât noi, pentru a ne auzi eram nevoiți să strigăm. Cum de se auzeau acei care stăteau chiar lângă portbagajul larg deschis?... Ei cum, deloc nu-și vorbesc? Și la ce bun să vii tocmai la Nistru pentru așa o „distracţie”? Mistere...

Și încă ceva: se pare că lumea este obișnuită cu asemenea chestii. Nu prea am văzut indignați... Mai mult decât atât, atunci când m-am dus să încerc să-i mai calmez pe „melomani”, am devenit ținta glumelor micului public... Adică tot eu sunt „ţicnitul”? (Deși trebuie să recunosc că reacționez urât la tot felul de „bum-bum-bum” său „shanson” sau orice alt tip de hărmălaie. Mi se face pielea ca la găină și mi se zburlește pilozitatea de pe brațe)... Pe voi cum, fraţilor, chiar nu vă supără deloc?...

Eu nu am decât o explicație: în urma unor mutații genetice, ori a selecției naturale, mulți moldoveni au rămas cu un mare vid intracranian... Un om normal constituit are capul plin cu gânduri, simte necesitatea să discute, să interacționeze cu lumea din jur. În cutia craniană a „melomanilor” moldoveni domnește un vid sideral. Natura, precum se știe bine, are oroare de vid... Și moldovenii îl umplu cum pot: dacă nicio undă său descărcare electrică nu apare de la sine, le înlocuiesc cu unde sonore. Cu cât mai mare vidul – cu atât mai tare zgomotul... Căci altfel cum s-ar explica?

Partager cet article
16 août 2017 3 16 /08 /août /2017 22:10
Andreï Zviaghintsev: „Se caută dragoste!”

Aliosha a fugit de acasă. Părinții, care sunt pe cale să se separe și care trăiesc fiecare o poveste de amor în afara cuplului, dau alerta abia a doua zi. Poliția nu face mare lucru. Nu vrea, nu poate, nu are mijloace... O organizație de voluntari este alertată și încep căutările. Dar Aliosha așa și nu este găsit… De fapt, nu este prea clar, dacă este găsit mort ori acela care a fost găsit chiar nu era Aliosha… Însă acest lucru nici nu mai contează. Căci acest film nu este despre căutarea fiului dispărut ci despre o lipsă, un mare vid. Căci în acest film este tot în afară de… dragoste. Este, în opinia mea, cel mai tare film al lui Zviaghintsev! Regizorul a atins o maturitate și o perfecțiune narativă care îl înscrie (deja!) în tagma celor mari. Leviatanul a fost un film foarte bun, dar i se puteau aduce destule reproșuri, iar cu unele aspecte interpretative chiar nu eram deloc de acord. Am avut impresia că voind să spună prea multe explicit, Zviaghintsev obținea exact efectul contrariu. În Нелюбовь (oare cum va fi tradus oficial în română? „Fără dragoste”?) nu am găsit (încă) note false. Totul este perfect dozat. Filmul este o adevărată matrice cristalină în care simbolurile se suprapun și fiecare fir narativ e la locul său ca într-o țesătură de mătase de cea mai mare finețe. Nicio ruptură, niciun nod, chiar și în planurile secunde sau terțe. Mai ales în planurile secunde și terțe...

Scena de final: Un an sau doi după dramă, mama lui Aliosha privește împreună cu noul concubin un reportaj propagandistic isteric despre războiul din Ucraina de-al lui Kisselev. Apoi iese pe terasă și începe să alerge pe un covor rulant. Este îmbrăcată într-un trening roșu pe care scrie Rossia... De privit! Un must!

Partager cet article
17 juillet 2017 1 17 /07 /juillet /2017 12:18
Săptămâna în care s-a dat foc Chişinăului

Acest text trebuia să apară vineri dimineața, dar autorul acestor rânduri a fost cam ocupat. Am avut o Bastilie de luat cu asalt! Țara care a devenit a mea și-a sărbătorit ziua națională, iar faptul că vineri a fost o zi de odihnă ne-a permis joi seara să sărbătorim. Îmi veți ierta sper această întârziere și abatere de la ritm. VIVE LA FRANCE!

Să revenim însă la țara care are la activ doar 25 de zile naționale sărbătorite să vedem ce am mai pățit timp de o săptămână.

Curios lucru, dar atunci când au loc mari și importante evenimente la nivel global, precum a fost G20 și întâlnirea Trump – Putin, lucrurile devin mai calme în Republica Moldova. Probabil asemenea evenimente necesită mobilizarea totală a tuturor resurselor în unele instituţii... Să vedem:

ARDE LA CHIŞINĂU Fără îndoială, cel mai discutat și mai impresionant eveniment al săptămânii a fost văpaia de la Chișinău. Crengile adunate din oraș au fost toate duse la o gunoiște din sectorul Buiucani. Cineva le-a dat foc... Că doar n-o să-mi ziceți că a fost scurt-circuit! De ce le-ar fi dat cineva foc e o întrebare care deschide lanuri întregi de răspunsuri posibile... Cândva cineva pe undeva propunea ca aceste crengi să fie date oamenilor pentru de foc la iarnă. Gata, s-a rezolvat. Au ars vara...

PLAHOTNIUC – ÎN SUA Plahotniuc a plecat în SUA. Această vizită îmi pare una deosebit de importantă. Se întâmplă în contextul declarațiilor care au tot venit în această săptămână din Rusia referitoare la Moldova și la Transnistria. Să nu uităm ca în SUA a ajuns nu doar Plahotniuc, ci și Comandantul Armatei Naționale, generalul de brigadă Igor Cutie. Se pare că americanii devin principalii noștri parteneri de securitate.

PATRIOT ROMÂNESC România cică s-ar fi înțeles cu SUA să cumpere rachete Patriot. Suma este colosală: 3,9 miliarde de dolari! Eu nu sunt militar și nu pot judeca despre utilitatea desfăşurării unor sisteme de apărare anti-aeriană în România. De unde așteaptă ei să vină avioanele? Deși se zice că e o sistemă capabilă să apare și de rachete...

DODON CONTRA NATURII Declarațiile extrem de dure care au venit de la Moscova, l-au făcut pe Dodon să răspundă. Dodon a fost nevoit să le zică rușilor să nu se amestece. Dar și mai chinuitoare a fost pentru el obligația de a le mulțumi românilor pentru faptul că au renovat grădinița din satul său natal. Curgeau sudori de pe el când își pronunța discursul. Da, tovarășe Dodon, alți prieteni, în special ai tăi, nu prea se văd prin zonă. Eu zic că trebuie invitat cât mai des la evenimente similare. Dar Halat-Alb, dându-și seama că ceva nu-i cum trebuie, a trântit o prostie pentru a-şi restabili echilibrul sufletesc: el a zis că aderarea la NATO înseamnă război, iar integrarea europeană – explozie.

MOLDOVA ÎN UE: SĂ VREA SAU SĂ NU VREA? Săptămâna trecută s-a discutat mult dacă ar fi bine ca Moldova să ceară să adere la UE ori ba. Eu am citit chiar și un titlu pe undeva absolut aiurit: „Moldova amenință UE cu cererea de adeziune”. Nu înțeleg dubiile: Moldova TREBUIE să facă cerere de adeziune! Și cât mai repede! Indiferent dacă vor europenii ori ba. Indiferent de ce va urma și cât timp pot dura negocierile. Cică unii au zis că Moldova ar face bine să se ocupe de implementarea acordului de asociere. Nu văd ce are una cu alta şi cum cererea de adeziune ar putea încurca reformelor prevăzute de acordul de asociere.

MINIŞTRI EUROPENI LA CHIŞINĂU: La Chișinău au venit înalți oficiali europeni să se întâlnească cu miniștrii țărilor Parteneriatului estic. S-a discutat în mod special despre energie. Cel puțin eu sper că s-a discutat şi că s-a mai şi decis câte ceva și că nu s-a limitat totul la băut vin în beciurile de la Cricova și la mâncat plăcinte.

AEROPORTUL MĂRCULEŞTI – CIVIL? Aeroportul Mărculeşti a fost trecut sub tutela Ministerului Economiei. Mulți zic că asta e un semn că s-ar pregăti o „privatizare” a lui. Eu unul consider că ar fi mai bine dacă acest aeroport ar rămâne un obiect militar. Pentru desvoltarea economică a aeropoartelor civile există Aeroportul de la Bălți, care e chiar alături. Asta desigur dacă e să faci totul cu cap și dacă e să nu-l dai în concesionare cazacilor din Transnistria după cum am citit în presă acum câteva luni.

Cam atât pentru astăzi.

Cireşica de pe tort din această săptămână a fost oferită Curții Supreme de Justiție din partea Parlamentului. Președintele CSM Victor Micu a fost numit judecător al CSJ pentru 15 ani. Adică pe viață! Faină numire! Durabilă! Potrivit documentului votat de deputați, șeful CSM este numit în funcție pană la atingerea plafonului de varstă de 65 de ani. Anul acesta Victor Micu a împlinit 50 de ani. Totuși, cât de călduț le este unora...

Partager cet article
10 juillet 2017 1 10 /07 /juillet /2017 12:27
Săptămâna în care Şevciuk a tranzitat prin suveranitate

M-am cam săturat să-mi încep sintezele tot spunând că săptămâna care s-a scurs a fost una bizară sau stranie. Probabil ar trebui să ne obișnuim să considerăm o săptămâna absolut bizară drept una normală. Fiindcă ce este bizarul? Ceea ce iese din normalitate!

Dar vom începe cu altceva...

În Israel există o zi, 24 aprilie, în care toată lumea se oprește timp de două minute, exact la ora 10, pentru a comemora victimile holocaustului. Până și mașinile de pe autostradă se opresc…

Acum 68 de ani, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 regimul comunist sovietic organiza cea mai amplă deportare în masă de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova. Au fost ridicate 35.796 de persoane, dintre care 11.889 erau copii... Noi nu comemorăm în niciun fel. Ocazional, accidental, pasional... Fiecare cum poate. Cei mai mulți nici nu-și bat capul... Parlamentul a ținut un minut de reculegere. Iar Voronin a zis că actuala guvernare a deportat 200.000 de oameni...

În principiu, ar trebui pus punct aici. Fiindcă atunci când știi toate astea, dar le știi cu adevărat, multe lucruri devin imposibile. Lucruri care se întâmplă în Repubica Moldova.

...

 

Dar voi încerca să continui. Să începem cu câteva veşti bune, care, tradiţional, de la apus ne vin.

ANIŞOARA LA PARIS Un eveniment, cert local, dar care, cred, merită să fie luat în seamă și considerat la justa lui valoare! Ana-Felicia Scutelnicu, originară din Republica Moldova, care trăiește și activează la Berlin, a prezentat pe 5 iulie, la Cité Internationale des Arts filmul său „Anişoara”. Despre film nu aș dori să vă povestesc multe în afară de faptul că este unul foarte bun! Probabil unul din cele mai bune filme pe care le-am văzut despre Republica Moldova. Iar că să înțelegeți mai bine am să vă zic doar două lucruri. Primul: îmi venea la un moment dat să sar din scaun la bătaie la toate personajele filmului... Al doilea: am mai zis cuiva în seara ceea: acest film trebuie difuzat în Parlament. Toți deputații – legați de jilțuri ca să nu poate ieși nici măcar la o țigară și obligați să privească! (se referă și la "opoziția extraparlamentară" , și la Președinție, la toți!). Fără îndoială, filmul merită o distribuție cât mai largă în țara!

ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT La Montreuil, în Regiunea pariziană, există o biserică care poartă numele domnitorului. Am scris cândva demult despre această parohie și despre admirația pe care o am față de Părintele Valeriu Jornea și Preoteasa Ludmila Jornea. Ceea ce au reușit ei să creeze de-a lungul anilor, spiritul care domnește în această comunitate, constitue o adevărată oază de pace și reconfort sufletesc pentru sute de persoane. De fiecare dată când mă gândesc la Părintele Valeriu, îmi amintesc de fraza cu care se încheie celebra nuvelă a lui Ioan Slavici, „Popa Tanda”: „Ține-l, Doamne, la mulți ani, că este omul lui Dumnezeu!” Duminică, 2 iulie, a fost sărbătorit hramul bisericii. Am fost și eu acolo. Alături de sute de enoriași... Tineri, frumoși, harnici... Numai buni de construit o ţară...

UE NE DĂ SUTA DE MILIOANE În cel puțin două ediții anterioare vă ziceam că parlamentul UE va vota acordarea de ajutor Republicii Moldova. Bineînțeles am asistat la un teatru întreg cu good cop vs. bad cop (who is who nu mai are acum importanță), dar trebuie să înțelegem că UE (și americanii la fel, apropo) nu au altă alegere! Ei nu pot să-și permită să scape țara din mâini, iar unica posibilitate să ne controleze rămân banii. Problema e că acest lucru este înțeles și de altcineva la Chișinău... Apropo, Poroşenco a promulgat legea care consemnează că Ucraina vrea să adere la NATO! Dacă am vorbi despre o țară străină, am zice că situația devine foarte curioasă și interesantă, dar... vorbim despre țara noastră și nu ne putem auto-promova la statutul de observator impasibil...

ŞEVCIUK ESTE, ŞEVCIUK NU-I Cireșica de pe tort din săptămâna trecută a făcut valuri și valuri toată săptămâna. Sevciuk a fost cică toată săptămâna la Chișinău. Din capul lui , căci nimeni, nici SIS-ul, nici procuratura nu l-au deranjat. Nu știu de ce consideră Dl. Bogatu că a fost o victorie a Chișinăului, dar eu unul consider că e o bătaie de joc. Stataliştii ar trebui s-o ia serios pe nas. Şevciuk trebuia de arestat oricum! Indiferent de decizia care ar fi fost luată ulterior, dar un stat cu adevărat suveran nu avea dreptul să se comporte altfel. Joi, cică, Şevciuc a și părăsit Moldova. Prin sala VIP, cum altfel? Apropo de suveranitate: separatiștii de la Comrat au semnat un acord cu separatiștii de la Tiraspol. Tăcere...

REFORMA GUVERNULUI - VOTATĂ! Degrabă vom avea un nou Guvern. Probabil cu mai puţini miniştri. Eu ştiu şi o cifră optimală: zero! Oricum, am impresia că fără ei lucrurile nu au cum să stea mai rău.

FRONTIERA DE PE PRUT Iar dacă anulăm Guvernul, ar trebui să anulăm și frontiera de pe Prut. În fiecare vară când se mărește fluxul călătorilor apar probleme cu trecerea acestei frontieri. Nu există frontieră mai umilitoare decât acea cu România... Un singur lucru mai am de zis, parafrazând un ilustru politician al modernității: „Fuck frontiera de pe Prut!”

GUNOI POLITIC Pavel Filip, Prim Ministrul Republicii Moldova, a făcut o declarație care confirmă ceea ce presupuneam eu că a fost la originea „crizei gunoiulu” la Chișinău – politica... Ca să vezi: capătă sens sintagma „gunoi politic”!

SANCŢIUNI PENTRU MOLDOVA Dodon a primit o delegație din Coreea de Nord! Nici mai mult, nici mai puțin! Nici barem Putin nu prea vrea să-i vadă, pe când ăstlalt... Și dacă SUA ne bagă în vreo listă neagră ceva? Ptfu...

Cam atât. Astea mi-au parut cele mai importante.

Cireşica de pe tort din această săptămână îi voi trimite-o Șefului interimar de la Autoritatea Naţională de Integritate, Anatolie Donciu, care anterior a condus Comisia Naţională de Integritate și care nu a indicat în Declarația de avere și interese personale pentru anul 2016 două garaje pe care le deține pe teritoriul unei Cooperative de construcție a garajelor. Donciu a construit în locul garajelor o casă, pe care o dă în chirie pentru oficii. Casa nu este trecută în registrul cadastral, iar Donciu nu achită impozite pentru imobil. Uite-așa noțiuni avem noi despre integritate...

Iar la Bălţi a fost furtună. Au căzut copaci, a fost prăpăd. Şi la Bălti tot.

Partager cet article
10 juillet 2017 1 10 /07 /juillet /2017 11:20
Anișoara la Paris

Se zorește de ziua… Anișoara iese din casă după o noapte în care a stat ghemuită în patul ei în timp ce câțiva bărbați își urlau beția după perete, launloc cu bunelul său… Anișoara merge direct spre un hârb de autobuz (vă aduceți aminte ce-i asta PAZ?) parcat lângă stația din sat. Deschide fără mare dificultate ușa, urcă la volan, scoate autobuzul din viteză... PAZ-ul se duce hodorogind la vale, apoi pornește motorul și autobuzul cu Anișoara la volan se îndepărtează pe un drum pitoresc cum numai în Moldova mai găseşti… Anișoara zâmbește fericită. Din vârful dealului fratele său mai mic o petrece cu privirea… Spectatorul răsuflă ușurat. Sfârșit...

Unde pleacă Anișoara? Unde poate ea ajunge cu acest mecanism preistoric?... Dacă stai să te gândești bine, acest final nu poate prevesti nimic bun, dar... orice scăpare din realitatea satelor moldovenești este privită ca o izbăvire.

Izbăvire... Ufff, a scăpat. Este exact sentimentul cu care am rămas după vizionarea filmului. Dar de îndată ce emoțiile s-au mai domolit, o altă întrebare, nesuferită precum un țiuit în ureche, și-a făcut loc în capul meu: Ce fel de mediu, ce fel de realitate trebuie să fia asta, dacă un final precum acel descris de mine la începutul acestui text e considerat drept o izbăvire?...

Filmul Anei-Felicia Scutelnicu, „Anişoara”, proiectat la Paris, la Cité Internationale des Arts în seara lui 5 iulie, se înscrie în categoria filmelor de autor, filme care solicită la maximum totalitatea simțurilor și a rațiunii. În film se vorbește foarte puțin, dialogurile, chiar și atunci când există, sunt abia perceptibile. Nu știu dacă a fost un efect vrut, dar inversarea prim-planului sonor – zgomotele de fundal constituie încărcătura principală auditivă – contribuie din plin la acea stare de neliniște și... deznădejde care crește și învăluie spectatirul de-a lungul filmului.

Lung-metrajul e compus din patru tablouri: vara – toamna – iarna – primăvara. Intrăm în film prin vară cu o scenă memorabilă, plină de melancolie și tandrețe: un grup de săteni merg la cules harbuji. Dar această scenă rămâne practic unica cât de cât luminoasă, căci de acum încolo suntem plonjați în realitatea și cotidianul dur al satului din Moldova. Filmul este unul extrem de realist, protagoniștii, eroii filmului, nu sunt actori profesioniști, ci locuitori ai satului, ceea ce adaugă, fără îndoială, dramatism și autenticitate.

Unica notă „falsă” din film rămâne epizodul „iarna”, atunci când Anișoara este dusă de către Dragoș la mare pe motocicletă în plin crivăț. Înțelegem că acest lucru nu prea avea cum să se întâmple, sunt mai multe incongruităţi în acel epizod, dar să nu uităm că filmul rămâne totuși o ficțiune, o născoceală, iar unele „inexactitudini” sunt perfect justificate dacă contribuie să vehiculeze un alt mesaj. Acest epizod cuprinde și unul din momentele cele mai tari, mai neașteptate din film: atunci când spectatorul este practic convins că se va întâmpla o tragedie, personajul, care se aștepta a fi un monstru, se așează la pian și interpretează maiestuos o arie clasică. De aici încolo înțelegem că realizatoarea este ferm decisă să-și protejeze eroina, încălcând și sfidând logica realității... (Ana-Felicia a și confirmat această dorință în timpul sesiunii de întrebări/răspunsuri care a urmat după proiecție). Dar acest truc cinematografic doar accentuează tensiunea spectatorului, el înțelegând că acest înger păzitor nu are de unde fi prezent în viața reală...

Am asistat în seara lui 5 iulie la un eveniment cinematografic marcant, un film de o intensitate și o măiestrie deosebită. Păcat doar că evenimentul pare a fi unul select și singular, căci filmul ar merita să fie difuzat cât mai larg, în special în Republica Moldova.

Vedeţi aici pagina oficială a filmului, de unde puteţi afla mai multe detalii despre el.

Mulţumesc, Ana-Felicia! Aşteptăm şi alte realizări! Pentru autorul acestor rânduri filmul a fost o adevărată revelaţie!

Tatiana Tâbuleac, Ana-Felicia Scutelnicu şi Vitalie Vovc după proiecţia filmului la Paris

Tatiana Tâbuleac, Ana-Felicia Scutelnicu şi Vitalie Vovc după proiecţia filmului la Paris

Partager cet article
5 juillet 2017 3 05 /07 /juillet /2017 17:01

Eram mic. Nu știu câți ani să fi avut. Acea vârstă când te încurci printre picioarele adulților, iar ei te înconjoară, te pășesc sau se împiedică de tine, dar fără a te dojeni, căci încă nu ai împlinit anii la care ai merita probozeală…

Eram la bunei. Era vară. Duminicele lumea ieșea la drum, la taifas. În fața ogrăzii buneilor mei, chiar la poartă, la umbra unui cireș bătrân, era o laiță. Și la acea laiță veneau femeile să mai scarpine limbile și să pună lumea la socoteală. Vai și-amar era să intri în gura femeilor! Gura femeilor era o întreagă lume și nu se cuvinea s-o superi. Dacă te luau ele la scărmănat, păzea! Ți se luau la depănat toate păcatele și toate virtuțile, era acolo și pledoarie de avocat și rechizitoriu de procuror, iar sentința era necruțătoare, deși niciodată definitivă... Acest mecanism, gura lumii, funcționa mai abitir decât orice forță coercitivă imaginabilă. Nu voiai să intri în gura lumii, vă asigur, nu voiai!

Într-o duminică din astea, deci, stăteau femeile de vorbă, iar noi, copiii, eram vreo trei mucoși, ne jucam pe-alături. Creștea un pâlc de nalbă pe acolo și am început a căuta colăcei că să-i mâncăm (am mai întâlnit și alte denumiri ale plantei – cașul popii, covrigei, nalbă mică – în fine, planta se cheamă savant Malva neglecta, dar toți acei care au mâncat în copilărie colăcei nu au cum să greșească). Și chiar găseam! Și chiar mâncam! Aveam strâns fiecare câte un pumnișor întreg!

La un moment dat s-a prins mămuca ce făceam. Ce ne-a zis mi-a rămas gravat în memorie pe vecie prin incongruitatea celor spuse atunci: „Nu mâncați, măi copii măi, din astea... Ce, n-aveți ce mânca acasă?” Apoi după o pauză a mai adăugat: „E-he, câtă lume a crăpat pe foamete de la colăceii iștia...” Să zic că m-am speriat atunci tare, nu pot, căci dacă ar fi fost cu adevărat periculos, sărea bunica ca arsă. Și nici nu cred că ar mai fi crescut iarbă rea pe acolo: ar fi prășit-o tătuca nemilos, la fel precum nu se zărea fir de mătrăgună ori de masalari nici în ogradă, nici pe-alături... Tonul ei, liniștit și calm, aproape contemplativ, nu indica vre-un pericol oarecare... Cu toate acestea, în imaginarul meu de copil încă mult timp s-au proiectat adevărate filme horror cu oameni care crapă literalmente după ce mănâncă colăcei. Mie și astăzi mi se face pielea ca la găină când văd colăcei... Ori zârnă, pomușoare negre (Solanum nigrum), pe care le mâncam când eram copil și despre care bunica mi-a zis același lucru. Atunci, mămuca nu a vrut să ne spună nimic mai mult. Se gândea, pe semne, că și-așa s-a scăpat cu vorba... Ne-a liniștit doar că nu-i otrăvitoare și că nu vom păți nimic...

Câțiva ani mai târziu, eram și eu mai mare deja, a venit Gorbi cu „perestroika” și „glasnosti”. Limbile au început a se dezlega și bunica ne-a povestit mai multe. Bunelul nu mai era, iar mămuca era totuși precaută cu noi. Poveștile sale erau bine plivite și îngrijite, potrivite pentru urechile unui copil de 12 ani... Sunt sigur că dacă ar fi trăit mai mult ne-ar fi povestit și alte lucruri... Dar nu a fost să fie.

De pe atunci țin minte o altă vorbă de-a ei, probabil cea mai dură destăinuire pe care am auzit-o de la ea: „Atunci nu se făceau gropi de doi metri ca amu... Numa’ cât să-ncapă un om. N-avea lumea putere de săpat. Era vlăguită... Iar dacă făceai o groapă mai adâncă, până te duceai acasă să-ți aduci mortul la țintirim, când te întorceai – era plină... Că dacă venea unul cu mort și vedea o groapă mai adâncă, nu mai făcea alta: acolo-l arunca pe al lui...

Seceta roşie

Eram deja în Franța când am văzut pe undeva scris despre cartea Larisei Turea „Cartea foametei”. Am întrebat acasă, în Moldova, dar nu mai erau prin librării. Apoi am întrebat de toți prietenii mei din România. O prietenă bună, Monica Vlad, a căutat-o și mi-a trimis-o. A găsit-o într-o librărie la Constanța. A fost cea mai grea lectură din viața mea. Nu vă pot spune cât m-a costat. Cartea asta a rupt din mine, fiecare pagină era un paloș care se abătea asupra-mi... Era imposibil să citesc din ea mai multe zile la rând. Aveam nevoie să ies la suprafața, aveam nevoie de aer, să respir. Apoi plonjam din nou... Și abia atunci înțelegeam cu adevărat ce-mi zicea bunica. Toate se legau. Acele frânturi de fraze, de istorioare, auzite de la mămuca Anica, dar care erau totuși șlefuite și lipsite de profunzimea și amploarea tragediei, căpătau o cu totul altă dimensiune...

Cum să vă explic? Spre exemplu, toată viața tătuca se mândrea cu seminţa de cartofi pe care o avea. Și am mâncat și noi din acea seminţă mulți ani după ce a plecat în lumea celor drepți. Toată copilăria mea știam că mămuca a făcut lăicere din petici la stativele pe care le fecuse tătuca cu mâinele lui și care stăteau desfăcute în podul casei. De unde aveau buneii cartofii? De ce nu mai făcea bunica lăicere? De ce din petici? Știam și că în primăvara lui 1947 tătuca Ștefan pusese în pământ coji cu ochiuri și nu cartofi întregi, din care adusese în vară o căruță întreagă acasă, așa de bună era acea seminţă! Știam că acei cartofi au fost aduși de la Lviv, dar.. de ce coji?... Ați făcut deja legătură? Știți răspunsul? Nu? Citiți cartea Larisei Turea!

În 1946 sovieticii le măturaseră literalmente casa. Au luat până și peretarii cu covoarele de pe pereți. Până și sapele de prășit... Pentru a supraviețui, tătuca, care se pricepea la tâmplărit, a făcut stative, iar mămuca a făcut lăicere din fâșii de petici, căci de unde lână? Bunelul le-a dus la Lviv și s-a întors cu un sac de cartofi. Acei cartofi au fost curățați mai din gros, cu grijă să fie păstrate ochiurile. Și acele coji cu ochiuri au fost sădite în primăvară... Și din acea seminţă de cartofi am mâncat și eu... Dar nici acest lucru nu spune totul. Din „Cartea foametei” aflam că existau grupuri de bandiți călări, care urmăreau trenurile (cu unul din acestea a călătorit probabil și bunul...). Înarmați cu căngi, le aruncau pe tren și trăgeau jos tot ce se anina în cârlig: saci, oameni... Câți nu s-au mai întors din acele călătorii?...

Alte exemple? Cât duce carul!...

Au mai fost şi alte lecturi: „În gura foametei” de Alexei Vakulovski, „Duşmanul de clasă” de Igor Caşu... Le am acasă. Aşteaptă să fie citite şi de copiii mei.

„În gura foametei” a fost montat pe scenă în 2014 la Chişinău. Spectacolul a fost premiat la gala premiilor UNITEM 2015. În baza cărţii Larisei Turea a fost montat un alt spectacol, „Seceta Roşie”. Luni, 26 mai, Moldova 1 a difuzat premiera spectacolului, de la Teatrul Naţional Iaşi.

Este oare suficient? Nu cred... Are perfectă dreptate Vasile Botnaru atunci când spune că foametea din 1946 – 1947 trebuie să fie prezentă în programul şcolar! Cu un capitol întreg... Poate chiar mai multe... Eu aş zice că e necesară o abordare pluridisciplinară chiar!...

Citiţi, priviţi... Apoi să decidă fiecare cum să trăiască cu această povară mai departe...

Seceta roşie
Partager cet article
3 juillet 2017 1 03 /07 /juillet /2017 13:01
Săptămâna în care Băsescu a devenit preşedintele lui Dodon

Este o vorbă mai veche: Dumnezeu nu bate cu băţul. Dacă e să ţinem cont de toate calamităţile câte s-au abătut asupra Moldovei în ultimul timp, ar trebui să ne împăcăm cu gândul că am greşit mult. Nu au dovedit bine serviciile specializate să curăţe Chişinăul după ninsorile din aprilie că o nouă furtună s-a abătut asupra lui. Iar la sud a fost grindină. Geaba stă Dodon prin biserici. Ori poate anume asta şi-l mânie pe Dumnezeu? Şi într-un caz, şi în altul, băbuţele bigote şi habotnicii şovini ar trebui să înţeleagă că ceva nu funcţionează bine cu intermediarul actual. Ar trebui schimbat, să mai salvăm măcar ceva din roadă.

 

Probabil cea mai luminoasă şi mai… împăciuitoare zi a săptămânii care s-a scurs a fost duminică. Țara a sărbătorit Ziua portului popular. Numărul de poze cu oameni fericiți, de la opincă la vlădică, care a invadat spațiul mediatic a bucurat cu adevărat ochiul și sufletul. Până și cel mai pedant și mai ticălos comentator nu ar găsi ceva negativ în această sărbătoare. Până și acei care o dau cu cinismul și tehnocratismul glacial nu pot nega că toată lumea are de câștigat pe urma acestei sărbători. Mai vinzi o ie – două și contribui la PIB-ul țării! Fără a mai pomeni de efectul marketing! Iar subsemnatul chiar a petrecut o zi memorabilă. Românii de la Paris s-au adunat la Trocadero. Dacă am să vă spun că a fost frumos, nu am să vă spun nimic. Îmi era dor de o asemenea atmosferă! (Priviţi aici un mic fragment video).

 

RAPTUL. 77. Pe 28 iunie 1940 trupele sovietice invadau România în urma înțelegerii între Stalin și Hitler de a-și împărți Europa. Înțelegere între socialiști conform căreia Basarabia îi revenea lui Stalin. Ce a însemnat această anexiune pentru noi ar fi inutil (sper!) să le povestesc cititorilor acestui site. Din păcate, ceilalți socialiști, acei de azi, au alergie la Deschide.md și pe-aici nu prea intră... Iar pe site-urile lor nu prea are cine să le spună că în acei 10 ani care au urmat după 28 iunie 1940 Basarabia a pierdut 1/3 din populație. Deși... Nu cred că ar înțelege. Ce folos că parinții Zinaidei Greceanîi au fost deportați în Siberia?...

 

BANII, BANII, BANII Statele Unite ne dau ceva mai mult de patru milioane de dolari. Ei ştiu ce ştiu. Și ei știu bine. Desigur, europenii știu și ei câte ceva, dar ei sunt mai aproape. În sensul că la ei se ajunge mai ușor și ajunge care vrea și care poate. În sensul de orişicine. Chiar şi în sensul de orişice. Iar sărmanii europeni sunt buni la inimă, creduli, și vor să facă parte dreapta. Unii însă, precum Andi Cristea, sunt mai cinici și mai... tehnocrați și înteleg că nu au încotro. Exact ca americanii. Apropo, merită o atenţie deosebită următoarea declaraţie a europenilor: „Pentru Comisia de control bugetar modul de cheltuire a fiecărui euro este important, sunt banii contribuabililor europeni, și salut demersul președintei Comisiei CONT, Ingeborg Grassle, de a face lumina în acest caz. Factual, tehnic și cantitativ aceste acuzații ale președintelui Dodon nu se confirmă, declarațiile domniei sale demonstrează iresponsabilitate politică și faptul că nu are exercițiul cunoașterii mecanismelor de finanțare ale UE”. Cu alte cuvinte, europenii i-au ascultat pe toți, chiar și pe orișicine, apoi au verificat. Așa că toți acei care repetă la infinit că banii europeni se fură s-o lase mai moale. Ori să se ducă la europeni. Ei ascultă... Pe orișicine.

 

DIN 71 – 19 Fiţi atenţi cum e formulată ştirea: „vor fi instituite 19 spitale noi în locul celor 71 existente”. Nu, dragii mei, va fi exact aşa cum a fost cu şcolile: 71-19=52. 52 de spitale vor fi închise. Atât. Nimic nou nu se va deschide. De ce zic asta? Elementar: şcolile. A fost exact acelaşi discurs.

 

BĂSESCU – DIN NOU PREŞEDINTE! Drept că doar „de onoare” și doar de partid. E o mișcare destul de puternică pentru Republica Moldova. În cădere liberă în România, Băsescu se bucură de o popularitate indiscutabilă în Republica Moldova. Iar într-un spațiu politic în care declarațiile tăioase și metaforele contează mai mult ca orice, Băsescu se simte ca peștele în apă. Multe din declarațiile lui au devenit istorice. Cine nu ține minte faimoasa replică adresată unui parlamentar al Rusiei: „Vă rog să notați, domnule parlamentar, că România nu are niciun fel de experiență în anexarea altor state”. Băsescu s-a și lansat în atac, numindu-l pe Dodon „pudelul lui Putin”, la care Dodon a replicat printr-o serie de idioțenii una mai mare ca alta ce au culminat cu „eu nu pot fi Președintele tuturor”, demonstrând astfel tuturor cât de naiv și de vulnerabil este în fața unor politicieni vicleni și cu experiență. Cu așa animale politice Dodon încă nu a avut de furcă și am văzut imediat cât de slab poate fi. PUN a câstigat în persoana lui Basescu un specialist în ale campaniilor violente și devastatoare, în care deseori câștigă demagogul cel mai inspirat (precum a fost la noi Roșca odinioară), exact genul de politică practicat în R. Moldova. Veselia abia începe! Cu toate acestea, PUN rămâne vulnerabil prin alți membri ai săi, cu un trecut politic recent destul de eclectic și brownian, ceea ce nu poate inspira multă încredere. Alegătorul de la noi, chiar dacă are o memorie de pește roșu, nu știe să ierte. Atâta speranță – Băsescu! Care prin strălucirea show-ului personal ar eclipsa anturajul imediat...

 

CNA ÎN ACŢIUNE Şi în această saptamâna CNA a lovit dur! Două epizoade au atras atenția în mod special: reținerea judecătorului Oleg Melniciuc și acea a fostului șef al Departamentului Instituțiilor Penitenciare și Viceministru al Afacerilor Interne, Veaceaslav Ceban. E bun. Dar eu aștept în continuare rețineri în tabăra socialiștilor...

 

MĂRUNTE ȘI NU PREA Din ştirile care ar mai merita atenția vom enumera interviul lui Alexandru Tănase referitoar la declarația Comisiei de la Veneția în care acesta spune că ea nu este nici bună nici rea.

 

Am să vă amintesc că de azi încolo SIS-ul va şti, înainte chiar ca avionul să decoleze, că vă porniţi acasă, datorită unei prevederi legale menite să combată terorismul.

 

Nu putem trece cu vederea comunicatul Congresului comunităţilor ruse care, nici mai mult, nici mai puţin, ne ameninţă cu un război asemănător celui din Donbass. SIS-ul ştie oare că ăia demult sunt în avion?

 

Premierul Filip s-a întâlnit ieri la Strasbourg cu delegaţia României la APCE, condusă de senatorul Titus Corlăţean și a zis că vrea interconectare cu sistemul energetic european. Și Cuciurgan?

 

O companie offshore din Insulele Virgine Britanice cere de la Moldova peste 27 mln de dolari pentru o datorie veche de 20 de ani! Asta zic și eu business! Avocații ne vor costa 170 de mii de dolari...

 

Cam atât. Ah da, era să uit:

 

CIREŞICA DE PE TORT din această săptămână a venit la Chişinău de la Tiraspol. O cheamă Şevciuk! Da, fostul pretins preşedinte al pretinsei Transnistrii a fugit de actualul pretins preşedinte al pretinsei Transnistrii. Fiţi atenţi, nu a fugit la Moscova, ci la Chişinău. Ah, câte posibilităţi şi oportunităţi se deschid acum pentru autorităţile de la Chişinău! Dar ar fi bine să-l aresteze pentru început. De ochii lumii.

Partager cet article
26 juin 2017 1 26 /06 /juin /2017 12:14
Săptămâna în care Shor a scăpat uşor

Rareori sunt saptamâni într-atât de sărace în evenimente. Mai bine de mine – voi avea mai puţin de scris. Toată atenţia şi toate eforturile acestei săptămâni au fost concentrate într-un singur punct: negocierile cu Comisia de la Veneţia şi cu Bruxelul referitoare la proiectul de modificare a sistemului de vot. Vom reveni însă mai târziu la acest subiect.

Să începem cu altele.

A FOST RĂZBOI Cu 25 de ani în urmă se duceau lupte grele pe aşa-numitul platou Varniţa-Tighina. Noi ştim prea puţine despre acel război... Criminal de puţin. Bine, eu sunt cam bătrân, n-am apucat manuale mai noi, dar sunt curios să ştiu ce anume scrie în manualele de istorie despre acel război astăzi, după 25 de ani?

KRASNOSELSKI LA LONDRA Krasnoselski, soţul româncăi Svetlana, a vizitat Londra. Şi s-a grăbit să anunţe că a avut întrevederi cu oficialităţi britanice, fapt care a fost confirmat, printr-o dezminţire, de către Ambasada Marii Britanii la Chişinău. Adică el s-a văzut, dar nu a fost o vizită oficială. Ambasadorul englezilor a fost chemat pentru explicaţii la MAEIE. Toate bune, dar eu îmi doresc ca ai noştri bravi oficiali să fie la fel de curajoşi şi cu oficiali ai altor state atunci când îi vizitează pe Krasnoselski.

REFERENDUMUL VA AVEA LOC Aşa numitul referendum anti-Chirtoacă, iniţiat, dacă vă mai aduceţi aminte de un grup de activişti civici progresişti şi pro-europeni (bănuiesc, caci iniţiatorii au trăit bine-merci din bani europeni şi şi-au făcut sau îşi fac studii valoroase prin Europa), apoi preluat cu mult entuziasm de către socialiştii lui Dodon, va avea loc! Buni băieţi! Deştepţi! Clarvăzători!..

7 ANI PE-ACASĂ Procurorii au cerut 19 ani. Judecătorii au zis să-i uSHOReze viaţa şi i-au dat doar 7. Apoi l-au lăsat să plece acasă, la Jasmin. Jasmin l-o apucat de inimă şi a zis că-i atac... Didencu tot a mers acasă. Cică portarul l-a auzit fredonând când ieşea: „Săraca inima me, iar o prins a mă dure...”

LA BRUXELLES E VENEŢIA Se duc bătălii mari în jurul Comisiei de la Veneţia şi interpretările posibile ale documentului solicitat de către autorităţile moldoveneşti. Toţi mahării noştri au plecat la Bruxelles. Întâlniri peste întâlniri, lobby serios, nu foaie verde. Le-am dat până şi unul din cei mai buni specialişti în drept constituţional de la noi: Alexandru Tănase a preluat mandatul de membru al Comisiei de la Veneţia. Drept rezultat, Preşedintele ei, Gianni Buquicchio, spune că organizaţia pe care o conduce ar prefera sistemul proporțional pentru R. Moldova, dar în acelaşi timp subliniază că implementarea unui sistem sau altul „este dreptul suveran” al ţării care vrea să realizeze schimbarea respectivă. Concomitent se discută intens acordarea finanţării de 100 mln Republicii Moldova. Mulţi încearcă să lege această finanţare de decizia cu modificarea sistemului de vot. Eu însă nu cred. Altele sunt mizele. Apropo, merită o atenţie deosebită declaraţia lui Dodon. Sistemul „uninominal” sau „mixt” nu înseamnă mare lucru fără o explicaţie a mecanismelor electorale. Totul depinde de nuanţe. Iată, de exemplu, dacă sunt luate în calcul condiţiile lui Dodon, rezultatele pot fi mai catastrofice decât proporţionalul de astăzi. Numai chestia cu „un singur tur de scrutin” cât face...

Cam atât...

Cireşica de pe tort din această săptămână ne vine hăt din Statele Unite! Nu are legătură cu Moldova, dar e prea frumoasă ca să fie trecută cu vederea: strada pe care se află situată Ambasada Rusiei în SUA va purta numele lui Nemţov!

Partager cet article
19 juin 2017 1 19 /06 /juin /2017 11:39
Săptămâna în care au fost enunţate câteva neînţelegeri

Săptămâna care a trecut a fost destul de bogată în evenimente, chiar dacă cu adevărat semnificativ a fost doar unul: în Parlament a fost trimis proiectul aşa-numitei legi „anti-propagandă”. Vom reveni la acest subiect puţin mai târziu.

Vom începe, însă, cu altceva:

76 DE ANI DE LA PRIMUL VAL DE DEPORTĂRI În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, acum 76 de ani, a început (ora 2.30) prima operațiune de deportare masivă în teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane... La 7 iunie 1941, NKVD al RSS Moldovenești a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaților. În doar zece ani această bucată de pământ pierdea aproximativ 1/3 din populaţie... Ce ţară poate să-şi revină?... Cum să nu generezi dodoni după asta?...

GUGUŢĂ OMAGIAT! Spiridon Vangheli a împlinit 85 de ani. Ce să mai adaugi aici? Generaţii şi generaţii au crescut cu Guguţă pe raft. Şi încă multe vor mai creşte. Iar autorului îi vom dori multă sănătate şi ani mulţi plini de bucurii!

GUGUŢĂ DEMOLAT? Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a examinat recursul firmei SRL „Finpar Invest” și a trimis la rejudecare dosarul prin care compania lui Plahotniuc cere permisiunea de a construi un hotel în Grădina Publică „Ștefan Cel Mare și Sfânt”. Exact în locul fostei cafenele Guguţă...

UE NE MAI DĂ BANI 100 de milioane dintre care 40 sunt pe gratis. Va mai fi un vot în Parlamentul European, ulterior „Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă va monitoriza respectarea precondițiilor stabilite pentru Republica Moldova și în baza propriilor concluzii va decide debursarea primei tranșe”. Dar ceva îmi spune că banii vor fi debursaţi. Mi-a şoptit un butterfly. În engleză nu ştiu de ce...

JAMES PETTIT NU ÎNŢELEGE De bine - de rău, dar eu engleză vorbesc. Le fel precum Pettit vorbeşte româna. Dar nu ştiu dacă Pettit vorbeşte rusa. Eu vorbesc şi înţeleg şi rusa. Ruşii nu vorbesc româna. Nici Muhametişin, nici acei cinci care au fost expulzaţi. Dar ei nu pentru asta au fost expulzaţi, adică nu pentru că nu vorbesc româna. Ci petru că racolau persoane din acele care nu vor să vorbească româna pentru a-i preface în omuleţi verzi. Pettit zice că nu înţelege de ce moldovenii primesc ajutoare de la americani și europeni, dar tot spre ruşi se trag. Eh, de-ar înţelege James rusa... Dar nici asta nu l-ar ajuta să înţeleagă dacă nu este un telespectator asiduu... Cam aşa stăm noi cu înţelegerile şi neînţelegerile.

UE COMUNICĂ DESPRE UE Câţi ani au trecut de la semnarea Acordului de asociere? UE a decis că poate ar trebui să mai şi comunice despre UE. Ei au pregătit opt spoturi publicitare în care diverşi oameni de afaceri povestesc cât de bine e să lucrezi cu UE. Eu zic că-i de bine. Puţin, târziu, dar e de bine. Să înţeleagă oare europenii mai bine cum stau lucrurile decât Pettit? Nu cred... Altfel nu ar sări cu sabia la tancuri. 8 spoturi cică... aham...

LEGEA ANTI-PROPAGANDĂ PD a trimis proiectul de lege în Parlament. Ceea ce nu înţeleg Pettit cu Tapiola (ori înţeleg, dar se fac a nu înţelege, ceea ce nu mai contează cu adevarat) este că timp nu a rămas aproape deloc până în 2018, iar fără măsuri drastice (şi costisitoare, Dom’ Tapiola, asta nu ţi-s 8 spoturi...) şi imediate lucrurile nu au cum să se schimbe. Jumătăţi de măsură nu vor funcţiona. Eu am cunoscut recent o persoană care locuieşte hăt pe alt continent, care nu priveşte noutăţi ruseşti deloc, ci doar „emisiuni de divertisment”, gen Голос, pe youtube. Şi uite că persoana respectiva a început a-mi vorbi despre „ridicarea din genunchi” a Rusiei... Uite-aşa un divertisment. Şi aşa o întrebare-test: cum credeţi, KVN ce fel de emisiune este? Informativă, analitică sau de divertisment? Iată aici veţi putea citi câteva opinii despre această lege. Eu consider că soluţia este simplă (şi cred că este unica posibilă): interzicerea totală a posturilor ostile după modelul ucrainean. Un copy-paste. Plus unificarea spaţiilor informaţionale cu România şi... Ucraina! Chestia asta cu emisiuni de „producţie autohtonă” va fi absolut ineficientă... Iar muscalii au început a-şi face griji pentru statalitatea noastră.

ÎN VIZITĂ LA COMISIE O delegaţie din R. Moldova a plecat să se întâlnească cu reprezentanţii comisiei de la Veneţia pentru a-i convinge să nu se opună modificării sistemului de vot în Republica Moldova. Bine-bine. Eu pot înţelege. E firesc s-o facă. Dar eu nu pot să înţeleg (chiar dacă vorbesc engleza, româna şi rusa) de ce nu au făcut-o până a propune proiectul respectiv?... Amatorism...

RUȘII TREC NISTRUL În Transnistria se organizează manevre militare. Tiruri de artilerie şi... forţarea obstacolelor acvatice. Oare ce element din strategia şi tactica de apărare este „repetat”?

UA FĂRĂ VIZE ÎN UE Ucrainenii, la fel ca şi moldovenii, pot circula nestingherit prin Europa! Vrei – nu vrei, ucrainenii ne vor împinge cu şuturi în fund spre UE mai rapid. Indiferent de dodoni, de mitingurile celor care tot pun batista pe ţambal, plahotniuc ori ba, tot acolo vom ajunge. Şi dacă tot am pomenit de miting. La Chişinău au fost aproximativ 2000 de persoane (conform poliţiei, deci ar trebui să mai adăugăm ceva la numar) care au manifestat. Cică a fost un miting al societăţii civile. Dar oamenii erau aduşi de partide. Aceleaşi partide care mai an vroiau să pună batista pe ţambalul integrării europene şi cereau „vot uninominal”. Îmi pare rău pentru oamenii sinceri care au ieşit la protest, dar eu unul nu pot înţelege cum poţi manifesta alături de partidul lui Usatîi. Iar celor care au manifestat împotriva „dictaturii” le-aş recomanda să privească cum au fost molestaţi manifestanţii la Moscova. Cu simpatizanţii regimului putinist aţi manifestat duminică alături.

RĂZBOI LA PIAŢĂ Ca la piaţă... Poliţia a încercat să strice tarabele vânzătorilor „nelegali” din strada armenească. Ăia au sărit la bătaie. Şi voi ce aţi fi făcut în locul lor? ...

ŢIGARETELE DĂUNEAZĂ SĂNĂTĂŢII Mai ales atunci când nu plateşti taxe. Un director de la o fabrică de ţigări împreună cu alţi angajaţi au fost arestaţi în această săptămână. La fel precum un alt fost procuror, la fel precum şi nişte angajaţi de la Apă-Canal de la Bălţi. Sunt victimile CNA-ului din această săptămână. Eu însă tot aştept capi de comunişti, de socialişti... Din acei despre care scria presa că cheltuie milioane cu cardul la Paris în doar câteva zile.

Cireşica de pe tort din această săptămână a crescut la Tiraspol. Soţia celui mai mare inamic al românităţii de pe pământ, Svetlana Crasnoselscaia, ar deţine cetăţenie română! Întruchipare a raţionalităţii această Luminiţă! Un simbol naţional...

Partager cet article
13 juin 2017 2 13 /06 /juin /2017 14:32
Aseptizaţii

Ei nu mai sunt… Nu mai are cine ne povesti cum a fost. Martorii oculari au plecat unul câte unul, la fel precum au trăit: demni, modești, tăcuți, încăpăţânaţi… Trebuia să iubești la infinit viața ca să supraviețuiești, ca să treci prin toate rămânând demni, modești, e drept că mult mai tăcuți. Probabil așa a funcționat acea mașinărie de exterminare, astfel au fost setate mecanismele selecției : au rămas doar acei încăpățânați să trăiască, acei posedați de o forță inumană a vieții. Luptătorii cei mai înflăcărați și mai aprigi, acei pentru care viața nu avea prețul altor idealuri, pentru care moartea era un accident de parcurs, au fost eliminați.

 

Acei care au rămas nu au fost cu toții resemnați. Nici învinşi. Era altceva. Bunelul a ascultat Europa Liberă în perioada URSS. Eu am aflat acest lucru mult mai târziu... Prea târziu..

 

Cuvintele lor, atunci, acele puține pe care le rosteau, capătă un sens absolut diferit atunci când știi. „Să fie pace”, „să fie ploaie”... Toasturile lor, când închinau un vin de sărbători, ni se păreau într-atât de ridicole. La fel de ridicole ca și obsesia de a face rezerve de orice. Hăt după moartea buneilor am dat în podul casei de un sac „cubanez”, împietrit deja, de sare, de o cutie mare plină cu calupuri de săpun, erau vreo 50 la număr, de o alta cu chibrituri... Și nouă, tinerilor înfocați de noile tendințe aduse de „perestroïka” și „glasnoti” ale lui Gorbi, prudența și scepticismul lor ni se păreau într-atât de stranii, revoltătoare chiar. Ei ziceau că era bine, că aveam noroc...

 

Și noi nu i-am înțeles atunci. Ei erau alături de noi și așteptau. Așteptau să venim și să-i întrebăm. Acei care au fost întrebați chiar au răspuns. Dar am fost prea puțini care am întrebat. Nu aveam timp. Ne aruncam în bătălii și vâltori uitându-i din nou, cu siguranța intrepidă a tinereții noastre că avem dreptate, că deținem adevărul sacru. Noi nici astăzi nu prea avem timp. Ei au așteptat, dar timpul le-a fost scris, precum ne este scris și nouă... Ei au trăit celebrând fiecare zi precum doar un supraviețuitor știe s-o celebreze. Tăcuți, modești, demni, încăpățânați să trăiască corect. Să-și crească singuri pâinea: Mămuca Mărioara, cumnata bunelului, la ai ei 84 de ani avea cel mai curat ogor din sat... Îmi aduc aminte ca ieri. Eram prin 90... Mama Zina, bunica noastră, la cei 94 de ani ai săi pliveşte prin vie și doar legată ai ține-o în casă... Să nu aştepţi de la nimeni nimic. Să ai privilegiul să-ţi creşti pâinea... În brânci, târându-te printre curpeni, dar să poţi. Să te lase. Să fie pace şi să fie ploaie... Iar noi nu i-am înţeles.

 

Ei au plecat unul câte unul la fel de discret şi demn precum au trăit. Pregătindu-și fiecare comândul... Să nu ne lase griji inutile nouă.

 

Dar noi TREBUIA să ne facem griji! Să stăm alături de ei și să-i întrebăm. Zi de zi. Și să luăm aminte.

 

Am ratat... Poate cel mai important lucru pe care trebuia să-l facem în aceşti 30 de ani l-am ratat lamentabil. Şi ne-am ratat!... Suntem o insulă în derivă. Nu am reuşit să ne recreştem rădăcinile. Ne interesează mai mult din care parte bate vântul şi cât de mari sunt valurile.

 

Și au mai rămas ceilalți: colaboratorii, potlogarii, ariviștii, călăii, profitorii… Erau aceiași. Bunica ne povestea de unul Mâţu din sat. Era printre acei care ridicau evreii în ’41 împreună cu fasciştii. Era printre activiştii care ridicau lumea în ’49 împreună cu NKVD-iştii. Aceiași! Ei au fost cruțați. Ei au fost cei mai mulți. Ei au avut o speranță de viață mai lungă. Ei au avut progenituri mai sănătoase şi mai viguroase care au făcut cariere mai strălucite. Ei au avut grijă să se spele între timp, spălându-ne pe la rădăcini cu hipoclorit de sodiu. Şi ne-au aseptizat de trecut.

 

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, acum 76 de ani, a început (ora 2.30) prima operațiune de deportare masivă în teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane... La 7 iunie 1941, NKVD al RSS Moldovenești a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaților.

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher