Partea în care eroul nostru Florin Candidu, nu face nimic. Fără a-şi da seama, trece un şir de teste.
- Bună ziua, Ion Petrovici.
- Bună ziua, Nicolai Gheorghevici.
- Deci, care este verdictul Dumneavoastră, colega, e bolnav sau nu ?
Privirile ambilor bărbaţi, îmbrăcati în halate albe, destul de îndesaţi amîndoi, dar de statură diferită, era îndreptată spre un ecran plat gigantic în care se putea vedea, într-o multitudine de ferestre-video mai mici şi din toate unghiurile posibile, un omulean scund şi slab ce dormea liniştit si dezvelit pe un pat îngust de spital. Din îmbrăcăminte avea pe el doar nişte boxeri de o culoare ştearsă şi o pereche de ciorapi găuriţi la călcîiul stîng şi cîrpiţi la cel drept.
Acel căruia îi zicea Ion Petrovici purta o bărbiţă de ţap, mustăţi bine pieptanate şi răsucite la vîrfuri, ochelari de tip pince-nez, cu un papion legat la o camaşă de un alb imaculat ce i se întrezăreau în deschizătura halatului. Toată făcătura sa denota un snobism, o acurateţe manierată şi ostentatorie de intelectual ce refuză orice catalogare temporală.
Celălalt, Nicolai Gheorghevici, era cu un cap mai înalt, avea părul tuns scurt, purta o cămaşă albastră, larg descheiată la gîtul masif de taur, încit i se vedea pîna şi un început de pilozitate densă pectorală, dar şi un lanţ din aur masiv. Ţinea în mîină un Kleenex cu care îşi ştergea necontenit perlele de sudoare de pe gît, faţă şi fruntea-i lată. I se simţea de la o poştă nervozitatea cauzată de incompatibilitatea persoanei lui cu acest laborator trufat cu aparataj tehnic de tot soiul.
Se aflau într-o cameră hexagonală, fără ferestre, dar destul de spaţioasă. În afară de partea cu o uşă blindată şi capitonată, echipată cu un detector ocular pentru acces, pe fiecare din ceilalţi pereţi se găsea cîte un ecran de control similar cu acel pe care-l urmăreau bărbaţii, iar sub ecrane era instalat cîte un pupitru cu o multitudine de manete şi beculete de semnalizare. Doar unul din cinci, în faţa căruia se aflau Ion Petrovici şi Nocolai Gheorghevici, era funcţional în acel moment. În mijlocul acestui buncăr erau amplasate în triunghi trei birouri masive echipate fiecare cu cîte 2 ecrane şi pe care se mai înghesuiau o multitudine de alte aparate ce funcţionau în timp real şi umpleau spaţiul cu un zumzăit continuu. Din cînd în cînd imprimantele de pe birouri regurgitau în panerele rezervate cîte o foaie plină cu o puzderie de cifre şi curbe, care-şi aşteptau ceasul descifrării.
- Nicolai Gheorghevici, observările pe care le-am efectuat pînă acum şi descifrarea datelor, denotă că subiectul FGT 785 prezintă caracteristici ce ne lasă să suspectăm un grad înalt al probabilităţii unor dereglări considerabile. Am identificat incontestabil anumite riscuri.
- Matale, Ion Petrovici, să-mi spui clar: da ori ba! Este tipul bolnav sau nu?!
- Diagnoza definitivă este încă în curs de procesare... Vedeţi şi Dumneavoastră că toate aparatele de control sînt funcţionale, dar primele rapoarte denotă clar că...
- Ascultă, dragă, matale ştii cît mă costă pe mine o zi de „observări” de-ale voastre? Cu experienţa dumitale ar trebui dintr-o privire la necăjitul ăsta să-mi spui: „Da, e bolnav” şi basta! Crezi că poate să-şi permită contribuabilul cheltuielile de întreţinere? V-am pus la dispoziţie toate mijloacele necesare, şi pentru ce rezultat? Deciziile voastre ajung în mediu cu 3,7 zile mai tîrziu decît înainte! Am statistica la dispoziţie...
Nu era pentru prima dată cînd Ion Petrovici Bisturiu trebuia să ţină piept şefului. Şi, deşi era obişnuit, apucăturile lui de bădăran îl cam scoteau din sărite. Ştia că era un om periculos, capabil să taie în subalterni ca în curechi, dar se simţea în relativă securitate. Toată viaţa a respectat şi rămas fidel procedurilor. Avea răspuns absolut la fiecare ieşire colerică de-a lui Nicolai Gheorghevici Bounegru. Experienţa de viaţă îi dicta o ţinută detaşată şi un calm linear, însă astăzi îi venea mai greu, totuşi, să-l menţină. Sfatul predecesorului său – „Mai bine să scrii şi să nu faci decît să faci şi să nu scrii” – l-a urmat de-a lungul întregii cariere şi nu a dat greş niciodată. Şi de data aceasta era înarmat cu o mapă întreaga de procese verbale care îi acopereau spatele orice ar spune Bounegru.
- Înţeleg graba şi nemulţumirile Dumneavoastră, dar, spre regretul meu, timpurile cînd puteam lua noi singuri decizii au trecut... Conform procedurii în vigoare şi deciziei Comitetului pentru Securitatea Statului din 24 aprilie 2001, noi nu mai putem veni decît cu aprecieri, iar decizia finală este luată de catre Colegiul de Experţi în Normalitate. Anume CEN-ul, din care facem ambii parte, desigur, decide de diagnoza finală. Iar CEN-ul nu se reuneşte decît o dată pe lună. Apropo, un raport intermediar a fost deja adresat colegilor din CEN de la Securitate (aici Bisturiu a arătat semnificativ cu degetul spre tavan) acum exact două zile şi aşteptăm şi opiniile dumnealor.
- Mama lui de birocraţie..., raspunse Bounegru, avîntul sau mînios fiind stins de discursul sacadat şi calm al subalternului. Cîtă dilapidare de resurse în dodii! Bine, zici că ai trimis la Securitate raportul? Am un om acolo. Am să-l sun să urgentăm procedura. La următoarea şedinţă a CEN-ului neaparăt trebuie tranşat. Ori – ori. Dar aşa nu se mai poate. Ne vînzolim cu nenorociţii ăştia, dar banii se cheltuie...
Şeful a tras un fotoliu cu roţi de la un pupitru dezactivat şi si-a trintit sutadouazeci de kilograme în moalele lui. A aruncat şerveţelul de hîrtie ud şi mototolit într-un coş de gunoi încercînd să-l nimerească de la distanţă. A ratat, bineînteles, dar nu a schiţat nici cea mai mică mişcare pentru a-l ridica de jos.
- Ia loc şi tu, Ion Petrovici, să vedem ce avem noi aici.
Bisturiu şi-a adus jilţul său de la unul din acele trei birouri şi s-a aşezat alături. Privind intens „pacientul”, care dormea aparent liniştit în continuare, Bounegru a rostit scrîşnind din dinţi:
- Futu-i mama lui de parazit... Îţi mănîncă zilele... Hai, zii, profesore, ce are ăsta?
- Subiectul respectiv a fost interpelat în timp ce-şi manifesta nemulţumirea faţă de preţurile practicate în supermarketul „Belşug”, atunci cînd casieriţa i-a refuzat cartela bancară pe motiv că a depăşit creditul acordat de bancă. După asta a fost internat la noi. Oficial, subiectul FGT 785 este în detenţie pentru încălcarea ordinei publice. Conform procedurii, subiectul crede că este încarcerat. Acelaşi lucru a fost comunicat şi familiei pacientului.
- Da-da, ştiu, bună gaselniţa asta. Ucidem doi iepuri dintr-una. El crede că-i la dubă, ha-ha! Într-o cameră individuală, încalzită bine, cu pat, televizor, ziare şi cărţi, şi alimentaţie variată, şi tot, ha-ha!, rîdea în hohote. Şi-a scos un alt Kleenex din buzunar. Să vezi ce rapoarte bune avem acum despre condiţiile de detenţie! Măcar atîta folos..., a tăcut la fel de brusc cum începuse.
- FGT 785 a trecut deja 75% din testele preconizate, continuă impasibil Bisturiu.
- Aşa, şi? Testul televizorului l-aţi făcut?
- Da, subiectul priveşte cu atenţie jurnalele informative, dezbaterile publice propuse de noi.
- Aşa. Cum reacţionează?
- Comportamentul lui este unul extrem de dubios. Nu exprimă sentimente de ură şi nu comentează. De cele mai multe ori rîde, ori zîmbeşte.
- Asta-i bun! Ce pondere are testul?
- Are o pondere de 15.
- Puţintel, dar e bine. Şi testul cu curvele?
- Oficial se chiamă „Testul gradualităţii orientării sexuale”.
- Lasă-mă cu „oficial”-ul tău! Zi cum reacţionează!
- Agentul nostru „Sveta” a intrat de mai multe ori la el sub pretextul controlului anumitor formulare şi de a-i lua amprente digitale, îmbracată în uniforma descrisă în procedură.
- Bună uniformă, ha-ha, chiar eu i-am făcut design-ul! Cu ţîţele pe jumate afară, cu mini-fustă, tot la loc! Eeehhh, că bine ne-am mai distrat atunci! Şi ce-a făcut ăsta?
- Nu a reacţionat deloc în pofida gesturilor cît se poate de explicite ale agentului de sex feminin.
- O-ho! Astai bun! E pederast, deci?
- Din păcate, nu este. Nu am detectat nicio anomalie hormonală sau cromozomică în urma analizelor. În plus, aşteaptă cu multă nerăbdare vizitele soţiei. Are şi doi copii. Nimic îmbucurător aici...
- Daaa... 50 la 50. Păcat. Deci este un hetero. Asta-i rău. Îşi iubeşte, zici, soţia. Asta-i bine. Tre să fii nebun ca să rezişti „Svetei”. Iaca eu unul nu pot, Ha-ha! Matale poţi?
- Eu nu-mi permit relaţii cu colaboratorii, dar recunosc că metodologia testului este de un nivel foarte înalt.
- Bun, lasă. Ponderea?
- 20 de puncte. Dar profilul hetero nu ne permite să avem un scor maxim, necătînd la fidelitatea conjugală, care, în mod cert, este un factor agravant.
- Drăcie... Bere i-aţi dat? Bea?
- Conform procedurii, Nicolai Gheorghevici. I-am dat, dar nu bea.
- Iaca! Am zis eu că-l avem!
- Nu aş fi chiar atît de categoric... La modificarea parametrilor testului, s-a dovedid că subiectul nu consumă doar bere de calitate proastă, autohtonă. Din pacate, a savurat cu plăcere din berile de înalta calitate de import...
- Canalia... adică nu-i place berea noastră? Ia stai că-l pocnim aici. Nu avem noi un indice al patriotismului pe undeva?
- Nu originea berii este cauza...
- Da ce, te pune cineva s-o scrii? Ş-apoi unde ai văzut bere bună la noi? Scrie şi tu că nu bea bere autohtonă. Punct! Cîştigăm ceva procente la dosar. Care-i ponderea la „patriotism”?
- Mare: 30 de puncte. Dar nu ţine, căci, confruntat cu testul la vin şi votkă, procentajul de la patriotismul consumeric este practic anulat. Subiectul nu consumă votkă de niciun fel, indiferent de origine, iar vin bea numai din acele alese. Apropo, cele autohtone, sînt apreciate în mod special.
- Hmmm. Rău.
Bounegru a tăcut şi privea ursuz în continuare cu o ură de nedescris la ecran. De odată faţa i s-a luminat:
- Stai, zici că nu bea votkă.
- Nu. Refuză. De niciun fel.
- Păi nu-i asta bine? Excelent! Cît avem la punctaj?
- Cam puţin, dar ceva-ceva se adună şi cu acest indicator, într-adevăr, însă din nou am detectat o complicaţie: FGT 785 a acceptat, cu cea mai mare placere, un păhărel de ţuică de prune de fabricaţie artizanală, re-echilibrînd parametrii referitor la...
Bisturiu nu a terminat fraza. Şeful se făcu roşu de mînie şi zbieră la profesor:
- Ce fel de echilabrare?! Nicio echilibrare în mă-sa! Este un comportament antisocial, ce aduce pagube atît economiei naţionale cît şi sănătăţii publice! Asta să-mi scoţi în raport, nţeles?! Pe voi să vă asculţi, apoi totul se echilibrează. Consumul de ţuică de prune este o provocaţie îndreptată împotriva Statului! Punct! Mai departe. Testul cu hăleala?
- Aveţi în vedere „Compatibilitatea alimentară”?
Şeful făcuse o mutră acră, agasat de pedantismul profesorului, dar acesta nu l-a lăsat să scoată nicio replica şi a continuat:
- Observatul are un comportament alimentar care prezintă semne alarmante şi care agravează şi mai mult scorul riscului incompatibilităţii societale. Subiectul cercetărilor nu ţine post, dietă sau oricare alt tip de regim. Nu am atestat nicio restricţie alimentară pe care să şi-o fi impus. Acceptă cu cea mai mare curiozitate şi plăcere bucate exotice. Un factor particular agravant este interesul pentru bucatele ebraice, deşi FGT 785 nu este evreu. Cuplat cu plăcerea cu care a degustat din prăjiturile arabe, scorul riscului la testul „compatibilitate alimentară” este unul maxim. Lipsa de interes faţă de produsele de sinteză de tip „fast-food” ne permite să mai adăugăm cîteva puncte adiţionale la acest scor!
- Iată! Bounegru mai nu a sărit din fotoliu. Uite, vezi, cînd vrei! Aşa îmi placi! Zii înainte! Mămăligă, plăcinte a mîncat?
- Da, cu cea mai mare plăcere, dar nu am considerat că este un factor atenuant.
- Bravo! Aşa se lucrează, nu „echilibrare” de doi bani. Bun, ce-i cu cărţile? Asta are pondere mare, nu?
- Da, într-adevar, Nicolai Gheorghevici, „Discontinuitatea cu realitatea prin lectură” reprezintă tocmai 50 de puncte în ponderea evaluării.
Bounegru s-a ridicat în picioare. S-a apropiat de ecran şi a rostit cu un ton grav de conspiraţionist fără ca să-si rupă privirea de la ecran:
- Avem mari bătai de cap cu cititul ăsta. Avem nevoie de timp, dar nu este. Nu-i nimic, noi lucrăm în aceasta direcţie. Împreună cu Ministerul Educaţiei încercăm să optimizăm procesul educaţional. Începem de departe. Am închis deja cîteva şcoli în localităţi periferice mici. Ne temeam că nu va trece, dar atunci cînd se lucrează bine cu publicul, înghit totul. În următorii ani vom scoate citirea din program. S-ar putea mai repede, dar ne lipsesc resurse. Ne gîndim să punem computere şi ecrane tactile în toate şcolile. Ministerul Economiei, la rîndul său, va pune la punct nişte chestii cu editurile... Încetişor, pas cu pas...
Nicolai Gheorghevici a tăcut visător... Dar reveni brusc la realitate şi recăpătă mutra acră de dinainte:
- Bun. Zii, ce-i cu citania?
- Observatul este foarte grav la acest capitol. A suferit modificări ale mecanismului cognitiv irecuperabile din cauza cărţilor numeroase pe care le-a citit pină acum. În plus, descompunerea continuă. Testul „volumului nou” a demonstrat că ne aflăm în faţa unui element extrem de periculos. A citit cartea necunoscută dintr-o suflare. Mai rău, nota direct pe paginile cărţii. Am descifrat notele subiectului şi am constatat că mecanismele de stocare cognitivă sînt supra-solicitate şi absolut rigide. FGT 785 aplică procedura chestionării oricărei informaţii noi primite. Imposibil, din acest moment, să intervii cu un program informaţional de modificare a perceperii realităţii sociale.
- Ah spurcăciunea... Cică s-a protejat, zici? Nu-i nimic, băieţel, te doftorim noi... Cu agresivitatea cum stă? A opus rezistenţă la arestare?
- Nu, niciun fel. Atîta doar că cere într-una să-i respectăm drepturile. Dar din momentul în care acţiunile noastre nu contravin codului procedural, observatul este foarte amabil şi politicos...
- Normal, e deranjat rău. Nu poate un om sănătos la minte să nu se revolte atunci cînd este arestat. Un om normal este agresiv, luptă, se mînie, are duşmani pe care îi combate cu vehemenţă. Ziceai că mai ai 25% din teste de efectuat. Cazul ăstuia e clar ca „bună ziua” pentru mine, dar totuşi, ce-ţi rămîne încă de văzut?
- Analizăm în prezent, vedeţi scanerele? activitatea cerebrală a observatului în timpul somnului. Încercăm să captăm undele electromagnetice emanate de scoarţa cerebrală pentru a le traduce în imagini. Cu alte cuvinte, încercăm să descifrăm visele „pacientului”. Sînt sigur că rezultatele acestor teste ne for aduce elemente foarte...
În acest moment bărbatul de pe ecrane a început a se mişca. Cei doi au înmărmurit în faţa ecranului. FGT 785 s-a întins, s-a aşezat pe marginea patului, apoi s-a sculat şi a făcut cîteva mişcări energice de gimnastică. A băut puţină apă din carafa de pe noptieră. A luat un ziar, l-a rasfoit, apoi l-a aruncat de unde l-a luat. S-a apropiat de un buton, amplasat lîngă uşă şi a apăsat. În laboratorul celor doi a sunat ceva şi a început a clipi o luminiţă roşie. Profesorul s-a grăbit să apese un comutator şi să răspundă:
- Vă ascultăm, doriţi ceva?
- Da, dacă se poate, aş dori un stilou şi o foaie de hîrtie curată, vă rog. Pot trimite o scrisoare?
- Desigur, este dreptul Dumneavoastră. O să vi se aducă totul în cîteva minute.
- Vă mulţumesc mult.
Bounegru s-a uitat triumfător la Bisturiu.
- Să nu uiţi să-mi pui şi asta în raportul final. Ce om normal constituit scrie scrisori astăzi? Şi scrisoarea numaidecît s-o coşi în dosar. Hai, descifraţi mai repede visele păcătosului ăsta şi la CEN cu el! Toate boxele trebuie să fie libere în 4 zile maximum. Cică băieţii de la Securitate pregătesc o lovitură-trăsnet la nu ştiu ce cenaclu ori club de lectură... Naiba să-i ştie ce şi cum, dar promit 5-7 indivizi noi. Şi-aşa nu ajung locuri... Hai, te-am lăsat, colega!
Şeful l-a tipărit amical pe umăr pe Ion Petrovici, gest pe care acesta nu-l agrea deloc din cauza că-l considera de o familiaritate exagerată. Sutadouazeci de kile s-a îndreptat spre uşă, şi-a apropiat ochiul drept de identificatorul ocular şi a aşteptat pînă un clănţănit uşor şi un semnal luminos i-au indicat că poate deschide. În pragul uşii însă se opri de parcă uitase ceva important. S-a întors spre Bisturiu şi-l întrebă:
- Eeee, khmmm, agentul „Sveta” este astăzi la post?
- Da, desigur, Nicolai Gheorghevici.
- Bine, hai noroace, profesore! Şi trînti uşa.
Vezi aici Partea 2
Vezi aici Partea 3.1
Vezi aici Partea 4
ultima? Pe timpul cînd eram studenţi? Mai ţii minte, scumpo, cum îţi compuneam, cam o dată pe săptămînă, cîte un răvaş pe care ţi-l trmiteam prin poştă? Era un joc al nostru şi, deşi ne vedeam în fiecare zi, această corespondenţă ne ritma povestea dragostei la începuturi. Ce paralelism extraordinar am trăit! Niciodată nu am discutat despre corespondenţa noastră...
E plecat la o balt
Reprezentan